Până la prima semifinală, primii 12 concurenți au început deja să se pregătească pentru a oferi prestații de senzație. Munca este în toi, iar toți cei de acasă sunt curioși să vadă cum decurg aceste zile pentru ei. Începând de astăzi, în fiecare miercuri, pe conturile de Instagram și TikTok ale show-ului, Ana Maria Mărgean va aduce imagini în exclusivitate și va prezenta Magia din culise.
Ana Maria este câștigătoarea sezonului 11 „Românii au talent” și cea care în acest an a impresionat întreaga lume cu prestația ei de neuitat de la „Americas got talent: All stars”, unde a ajuns până în marea finală. Tânăra se va întoarce în culisele în care s-a pregătit și a repetat până la momentul în care a câștigat marele premiu în urmă cu doar 2 ani.
„Extrem de bucuroasă să revin în echipa Românii au talent, să cunosc personal semifinaliștii, să interacționez cu ei când se pregătesc. Recent am fost implicată în mai multe proiecte, pe diverse scene, am fost și în SUA, unde am cunoscut membrii fondatori ai acestul show de talente internațional.
Și acolo, și aici m-am simțit ca într-o mare familie, iar această colaborare mă bucură extraordinar și sper să reușesc să transmit și concurenților energia pozitivă și bucuria pe care eu le simt făcând parte din acest proiect minunat”, declară Ana Maria Mărgean, încântată să revină pe platourile de filmare ale show-ului în care s-a făcut cunoscută în întreaga țară.