Dacă în urmă cu doi ani, tânăra avea probleme cu legea, între timp viața acesteia s-a schimbat, iar Ana este hotărâtă să facă o carieră muzicală de succes. Ana Miruna Ionescu a reușit să-l convingă pe Tudor, dar și pe Loredana să întoarcă scaunele. Interpretarea plina de emotie a Anei Miruna Ionescu l-a convins pe Tudor Chirilă, care a vrut-o în echipa lui.
Ana Miruna Ionescu a primit mandat de arestare preventivă, în 2014
Cinci tineri din Piteşti, printre care şi cântăreaţa Ana Miruna Ionescu, pe numele ei de scenă Miru, au fost arestaţi în martie 2014 pentru trafic de droguri, după ce au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să vândă 1,5 kilograme de cannabis.
Potrivit unor surse judiciare, cei cinci tineri, două fete şi trei băieţi din Piteşti şi Bucureşti, cu vârste cuprinse între 21 şi 28 de ani, încasau sume consistente în urma vânzării de droguri, tranzacţiile având loc în Piteşti şi Bucureşti. Aveau chiar şi o seră pentru culturi, se pare, improvizată în locuinţa lui Marius Oprea, de 24 de ani, liderul grupării. În urma percheziţiilor anchetatorii au găsit cantităţi importante de cannabis acasă la toţi membrii reţelei.
Fosta elevă a Colegiului Național „I.C. Brătianu” din Pitești, interpretă de muzică rap, Ana Miruna Ionescu a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri.
Citește și:
- Smiley a îngenunchiat și ea a acceptat. Scene emoționante la „Vocea României”
- Loredana Groza, apariție spectaculoasă la „Vocea României”. Cât de mult a slăbit