Accidentări care te țin departe de teren. Momente de cumpănă în care te întrebi dacă mai poți fi util echipei tale și dacă mai ai cum să-ți revii la forma care te-a adus până în acest punct. Astfel fiecare ediție „Survivor All Stars” îi învață pe concurenți cum să se ridice și cum să își găsească mereu motivația pentru a merge mai departe.
În ediția de aseară, șirul victoriilor a mers mai departe pentru Faimoși, care au legat cel de-al patrulea joc în care scorul final a fost pozitiv pentru ei. Cu 10 la 7, membrii tribului roșu și-au adjudecat o masă copioasă și o distracție garantată, dar și o șansă foarte mare de a le demonstra adversarilor că sunt acum în cea mai bună formă de la începerea competiției și până în prezent.
Victoria a venit la pachet și cu numeroase discuții între membrii triburilor, iar acestea se vor dezvolta, cu siguranță, prin prisma provocărilor care vor urma zilele acestea. Dacă mai există loc de pace între cei care cândva făceau parte din tribul albastru și actualii Războinici, rămâne de văzut.
Războinicii sunt frustrați după ce au pierdut 4 jocuri în fața Faimoșilor
În această seară, tribul albastru simte că motivația depășește orice limită. „Jocul ăsta dacă-l vom câștiga, ștergem pierderile din urmă”, va spune Sorin Pușcașu, atrăgând încă o dată atenția asupra importanței probei pentru imunitate care-i așteaptă.
Tot în ediția de diseară va fi adusă în discuție situația lui Alex Delea și a Anei Porgras, cei doi concurenți nevoiți să stea pe bară, din cauza problemelor medicale. „Sper să mă fac bine cât de repede se poate și să intru pe traseu”, va menționa Faimoasa, care vrea să-și ajute echipa să continue șirul meciurilor câștigate.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4Cât de grav s-a accidentat Alex Delea la „Survivor All Stars”
Alex Delea s-a accidentat la „Survivor All Stars”, dar nu la probe, ci în afara competițiilor. „Abia așteptam momentul când o să dorm pe o saltea, dar nu mă gândeam să fie scenariul atât de rău. În capul meu era și este o harababură, nu-mi vine să cred ce se întâmplă în momentul ăsta. Nu am pățit așa ceva în viața mea”, a declarat Alex Delea de pe patul de spital.