Prezentă la Kanal D, Anamaria Ferentz a negat scenariul potrivit căruia ea l-ar fi curtat prima dată pe Ion Ion, fiul lui Ţiriac, pentru ca, în cele din urmă, să ajungă „să pună mâna” pe senior.
„Ion Ţiriac poate fi bărbatul ideal şi cred că ar putea fi bărbatul ideal pentru foarte multe femei, pentru că este un bărbat educat, manierat, are experienţă, înţelepciune, are tot ceea ce-i trebuie. Plus comportamentul faţă de o femeie este unul foarte frumos”, spune Anamaria Ferentz care consideră că, din 2009 şi până acum, dacă ar fi câştigat un Oscar sau un Grammy, s-ar fi vorbit trei minute despre Oscar şi restul despre Ţiriac.
L-am cunoscut la Balc, acolo am fost invitată să cânt, ca şi celelalte personaje, în cadrul unui eveniment unde era foarte multă lume. A fost încântat de prestaţia mea artistică şi de cum m-am comportat cu oaspeţii, pentru că a fost un comportament frumos, decent. Un om de talia lui Ion Ţiriac apreciază. Astfel s-a legat o pritenie cum există între o femeie şi o femeie, un bărbat şi o femeie, etc”, a explicat cântăreaţa.
Despre cum au fost „descoperiţi”, Anamaria spune că a fost treabă de paparazi, chemaţi cel mai probabil de personalul localului unde se aflau.
Întrebată dacă a fost curtată de Ion Ţiriac, Anamaria Ferentz a evitat un răspuns şi a sugerat că nu şi-a da seama dacă între ea şi omul de afaceri a fost vorba despre aşa ceva: „Cel mai bine ar fi să vă spună domnul Ţiriac dacă m-a curtat sau nu„.
Pentru cântăreaţă, Ion Ţiriac este model de eleganţă şi bun simţ, „pentru că nu cred că ai văzut vreodată la Ion Ţiriac să-şi înşire iubitele sau persoanele cu care a ieşit. Nu cred  că a apărut vreodată să vorbească despre nu ştiu care domnişoară blondă sau brunetă”.
Artista nu exclude nici acum posibilitatea ca în sufletul ei să încolţească sentimente puternice pentru omul de afaceri. Distanţa însă ar fi un prim impediment. „Eu acum sunt plecată în Statele Unite… poate dacă mai stăteam…”.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News