Deși mariajul ei cu omul de afaceri Marcel Toader a durat doar 5 luni, cântăreața spune că a fost victima acestuia și îl caracterizează ca fiind „labil psihic”.
„Omul este labil psihic. Eu cu Marcel am fost căsătoriți o perioadă scurtă, a fost ca o farsă pe care mi-am făcut-o eu mie. El este foarte violent și a încercat să mă bată, dar nu a făcut acest lucru, pentru că acum ar fi cântat din închisoare.
Eu am ripostat verbal, i-am spus ce a trebuit ca să nu mă lovească. Și-a dat seama că l-ar fi costat foarte mult. Noi doar am semnat actele la starea civilă și apucasem să facem cumpărături pentru nuntă. El a făcut o criză de nervi din nimic, mi-a jignit familia, s-a supărat pentru că au durat prea mult cumpărăturile de nuntă”, a spus Anamaria Ferentz, miercuri seara, într-o emisiune la Acasă TV.
Anamaria Ferentz și Marcel Toader au fost căsătoriți timp de cinci luni, între anii 2005-2006. În prezent, afaceristul este însurat cu fosta realizatoare Tv Gabriela Cristea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News