Anamaria Ferentz recunoaște că trăiește din plin iubirea. „Sunt profesoară de muzică la o academie de canto din Orange County. Am elevi de la 3 ani jumate la 32. Da, sunt vârste diferite, naţionalităţi diferite. Întotdeauna am oferit prin muzica pe care am oferit-o, dar niciodată nu m-am gândit să educ alţi oameni să ducă mai departe arta cântului. Aici sunt fericită şi împlinită că pot să ofer. Am un iubit american. Sunt împlinită din toate punctele de vedere. E un om care nu are nicio legătură cu domeniul acesta şi nu ar vrea. Jumătatea o găseşti atunci când eşti pregătit şi eu consider că acum am fost pregătită. Acum am atins maturitatea sentimentelor, acum am reuşit să văd dincolo de înveliş. Mie mi-a luat cam mulţi ani să-mi cobor barierele şi acum sunt fericită. Acum, important e să-ţi dai voie să iubeşti. Sunt pur şi simplu fericită că pot să am nişte sentimente”, a declarat Anamaria Ferentz la „Star Matinal”, de la Antena Stars.

Anamaria Ferentz

Anamaria Ferentz și-a donat părul

Aflată în America, Anamaria Ferentz ține în permanență legătura cu fanii de pe contul de socializare. Vedeta a făcut publică o imagine, în care le arată tuturor noul look.  După mult timp, Anamaria s-a tuns și și-a donat părul. „Coco Chanel zicea: ” O femeie care își tunde părul este pe cale să își schimbe viața”. Eu încerc să schimb viața altcuiva, donându-i părul meu!”, a scris Anamaria Ferentz pe contul de socializare. De mai mult timp, artista trăiește în America și pare că îi merge din ce în ce mai bine.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
FANATIK.RO
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Observatornews.ro
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor
HOROSCOP
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI