„E cel mai sexy impresar din lume”, a fost caracterizarea pe care i-au făcut-o jurnaliștii străini Anamariei Prodan încă de la începutul articolului. Daily Star scrie despre vedetă că are o carieră de succes, că a reușit să strângă o avere de peste 170 de milioane de euro datorită aparițiilor ei în televiziune, aparițiilor ei ca fotomodel, dar și ca impresar.
Ei amintesc și de apariția ei în Playboy, celebra revistă destinată adulților, ultima fiind în 2008, anul în care s-a căsătorit cu antrenorul de fotbal Laurențiu Reghecampf. Publicația mai notează despre Anamaria Prodan că în 2021 a devenit acționar al unui club de fotbal, de la care s-a retras deja.
Anamaria Prodan, în divorț de Laurențiu Reghecampf
De câteva luni, Anamaria Prodan e în proces de divorț cu Laurențiu Reghecampf, după ce acesta a depus în toamna lui 2021 actele pentru separarea legală la Judecătoria Buftea.
Luni, 30 mai, ora 14.30, a avut loc o nouă înfățișare în procesul de divorț dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf. Impresara a declarat că își va trimite avocatul la tribunal, pe Oleg Burlacu. Avocatul lui Laurențiu Reghecampf, Adrian Căvescu, a precizat că impresara ar trebui să se prezinte la procesul de divorț. „În mod normal, ar trebui să se prezinte la proces pentru că este vorba de divorț. Asta în caz că nu se întâmplă ceva. În acest proces, noi suntem reclamanți, iar dânsa este pârât”, a explicat avocatul lui Laurențiu Reghecampf, pentru Click!
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au un copil împreună, pe Laurențiu jr.