Anamaria Prodan a dezvăluit detalii emoționante despre momentele dificile prin care a trecut în ultimele luni de căsnicie cu Laurențiu Reghecampf. Impresara a povestit cum despărțirea de antrenor a fost un adevărat calvar, marcând una dintre cele mai grele perioade din viața ei. Într-un interviu recent, Anamaria Prodan a explicat că relația lor, care a durat peste un deceniu, a început să se destrame treptat, iar ultimele luni au fost pline de tensiuni și provocări emoționale.

„Omul a vrut să stea în noroi, am vrut să se bălăcească acolo pentru că aia era lumea lui. De multe ori vorbesc cu copiii în casă: «Ce a fost în mintea ta, când îți spuneam să plecăm, iar tu nu ai vrut să auzi».

Când vii să îl salvezi te trage și pe tine. Dumnezeu a făcut să nu mă poată îneca și pe mine, am avut noroc pentru că m-am salvat în ultima secundă. În biserică cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla. Atunci am zis că nu se poate așa ceva.

Cu cununa pe cap în altar în fața lui Dumnezeu și îl suna amanta, urlete, circ și nenorocire când eram în biserică la nunta de cristal. Atunci am ridicat capul și am zis: «Doamne, dacă nu mai e să fie fă ceva să se termine chinul ăsta»”, a spus Anamaria Prodan, potrivit fanatik.ro.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Anamaria Prodan și Laurențiu ReghecampfIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

„În Dubai am coborât din mașina lui când aia suna încontinuu, am plâns cât puteam de tare să scot tot din mine”

Impresara a recunoscut că despărțirea de Laurențiu Reghecampf a venit ca un șoc, mai ales pentru că ea a sperat până în ultimul moment că vor putea rezolva problemele din relația lor. Anamaria a subliniat că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a păstra familia unită, însă, în cele din urmă, a fost nevoită să accepte realitatea dureroasă.

Cu toate acestea, impresara a declarat că, deși a fost o perioadă dificilă, a găsit puterea să meargă mai departe și să se concentreze pe viitor, atât pentru ea, cât și pentru copiii lor.

„Ce a făcut? A venit acasă, a prins momentul și a luat tot ce mai era de luat și a fugit. Banii din conturi erau cărați de multă vreme. Pe mail erau discuții de genul, ei i-ai făcut ziua și mie vrei să îmi dai doar 15.000 de euro.

Bine că am scăpat, am fost la un pas să ajung cum este el astăzi. Dacă nu se întâmpla și Dumnezeu nu făcea să dispară din viața noastră, astăzi auzeai de mine din povești. În Dubai am coborât din mașina lui când aia suna încontinuu, am plâns cât puteam de tare să scot tot din mine.

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Îmi doream să se întâmple ceva și să se termine tot calvarul ăla. În situația asta am fost toți. Mă trezeam noaptea fără aer, la fel și Bebe. «Mami, am visat că vine femeia aia și ne omoară pe toți». Luca s-a dus în Dubai la psihiatru, nu la psiholog.

Eu nu înțeleg și copiii mă întreabă cum am muncit, cum am luptat. Le-am spus că probabil ăsta a fost scopul venirii mele pe această lume, să înalț bărbați. Să îi iau de nicăieri și să îi fac cineva. 

Mă rugam la Dumnezeu să îmi dea un bărbat care să aibă grijă de mine, să mă protejeze și să mă iubească pentru ce sunt eu. Nu să îmi ceară bani, nu să stea că îi iau mașini și ceasuri. Odată nu s-a pus problema la Roland să văd ceva, să îmi placă și să nu îl ia”, a mai spus agenta.

În prezent, Laurențiu Reghecampf are o relație cu Corina Caciuc, femeia pentru care și-a părăsit soția. Antrenorul a devenit și tatăl a doi băieți alături de actuala parteneră din viață. Și Anamaria Prodan și-a refăcut viața după despărțirea de antrenor, iar în prezent trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Ronald Gavril, un boxer profesionist.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

NicolaeS   •   11.10.2024, 21:56

Nu poate trai fara sa fie in centrul atentiei. Daca traieste o frumoasa poveste de dragoste de ce nu-si vede de treaba ? Crede ca noului iubit ii place sa o auda ca povesteste tot de fostul ? Nu poate

1Gin   •   11.10.2024, 21:23

Ăștia nu au rușine nici măcar de copiii lor.

Gabryella   •   11.10.2024, 19:58

A trecut Ana!!!!Lasa trecutul , ,,viața merge înainte”.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI