„Reghe are amantă de opt ani, i-a făcut fetei și salon de înfrumusețare în Dorobanți. Știe cam toată lumea de această relație, chiar și Ana. Așa cum și Reghe știe de ea și de Alexa. Doar că fiecare s-a făcut că se uită în altă parte și și-a văzut de treabă, continuând să pozeze într-un cuplu fericit”, a declarat Gigi Becali în luna aprilie, conform bzi.ro.

Această declarație a ajuns și la urechile Anamariei Prodan care a reacționat azi în emisiunea GSP Live, cu Costin Ștucan.

„Becali i-ar fi zis lui Reghecampf să divorțeze de Prodan că altfel nu are cum să antreneze la FCSB. Reghe nu s-a dus să se milogească la Becali. (…)

Suntem în regulă. Fiecare familie are discuții. Nu suntem acea familie Prodan – Reghecampf care nu are niciun fel de discuție în contradictoriu. Avem discuții.

Eu sunt vulcanică, eu sar calul atunci când mă cert, sar la bătaie. Reghecampf așa m-a luat, nu de la operă. Eu eram atunci manager, unul mai mediatizat decât acum. Eu aveam atunci firmă cu Adrian Mutu, toți jucătorii pe contract.

Noi de schimbăm evoluam în bine, câteodată în rău. Eu am încercat să îmi țin soțul. Eu m-am născut milionară.

Lumea îmi spune că m-am uitat în conturile lui Laurențiu când eu l-am luat. Să ne aducem aminte, el a trecut printr-un divorț urât pe care l-am dus amândoi cu demnitate. Eu am tăcut și atunci am încercat să vorbesc cu el.

Eu i-am zis lui Laurențiu că trebuie să știe să își gestioneze banii, averea și în primul an imaginea. Imaginea și caracterul sunt cele mai importante.

Laur încă este un copil pentru că are un suflet bun, pentru că se deschide în fața tuturor, nu încearcă să epateze”, a declarat ea pe un ton mai ridicat.

Vedeta susține că oamenii vor să îi facă rău, că sunt invidioși pe succesul ei și al familiei.

„Acum două luni a zis Becali că Reghe are amanta de 8 ani. Subiectele au tot curs. Eu nu sunt femeia care a stat la mâna unui bărbat în viața asta, nu există că l-am luat de bărbat ca să mă îmbogățesc. E jenant că în 2021 mai avem discutii, că Reghe are amantă de 8 ani. Eu n-am văzut-o în viața mea pe femeia respectivă, n-am sunat-o în viața mea”, a mai susținut impresarul care a avut și un mesaj direct pentru Gigi Becali.

„Să-mi spună unde se văd ei. Doar așa… la telefon. Sex virtual? Noi suntem mereu împreună. Așa de proastă să fiu eu?

Prietenaș, dacă tu mai stăteai la pârnaie, era greu cu echipa. Eu i-am luat și i-am adus jucători așa… am lucrat gratis. Nu știu dacă frații Becali au făcut așa”.

Pe 17 iunie s-a aflat că Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf divorțează. „Da, e adevărat, divorţăm! Este singurul comentariu pe care îl am de făcut. Vă rog să înţelegeţi că este vorba de viaţa noastră privată, de copiii noştri şi vă rog să ne respectaţi decizia. Vă mulţumesc”, a spus Laurenţiu Reghecampf pentru fanatik.ro.

Ulterior, ea a negat totul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News