Carmen Harra a făcut analiza numerologică a Anamariei Prodan și a lui Laurențiu Reghecampf, în direct, în emisiunea lui Cristi Brancu. Solista a făcut o serie de previziuni despre relația celor doi, iar declarațiile acesteia nu au fost deloc pe placul Anamariei Prodan. „Dacă Anamaria nu își dă seama de probleme, următoarea relație va fi un eșec”, a spus Carmen Harra la Prima TV.

După ce a auzit tot ce a spus solista la televizor, Anamaria Prodan l-a sunat pe Cristi Brancu și a intrat în direct, unde a cerut să nu se mai vorbească despre ea și soțul ei. Mai mult, impresara a declarat că îl va iubi toată viața pe Laurențiu Reghecampf, pentru că i-a dăruit un copil minunat, iar drepturile lor sunt egale, chiar dacă el a ales alt drum în viață.

„Doamna Harra, atunci când face asemenea declarații, ar trebui să stăpânească foarte bine subiectul și să înțeleagă că nu eu am declarat că pleacă cu banii de la Craiova sau tot ce vorbiți dumneavoastră aici. Eu cred că fiecare ar trebui să-și vadă de viața lui. Comentariile acestea, dacă nu le stăpânește și nu stăpânește subiectul, să nu le mai facă.

Soțul meu are drepturi egale cu mine. Copilul meu, dacă scrie ceva sau postează, este foarte deștept și înțelege la 13 ani tot ce se întâmplă. Doamna Harra, vă tot urmăresc pe toate posturile, dacă citiți doar din ziare, 99% neadevărate, nu aveți cum să faceți o analiză. Nu vreau să se mai discute despre divorțul Prodan-Reghecampf.

Fiecare aș vrea să-și vadă de locul lui. Eu nu am declarat în viața mea nimic rău despre soțul meu, îmi iubesc soțul și am să-l iubesc toată viața mea pentru că mi-a dăruit un copil minunat. Toata familia îl iubește și îl respectă. Ceea ce s-a întâmplat este greșeala soțului meu pe care personal trebuie să și-o asume. Nu avem legătură cu ceea ce se întâmplă, nu intervenim, nu îl căutăm, nu facem absolut nimic”, a spus Anamaria Prodan.

Reacția lui Carmen Harra

Solista i-a răspuns imediat Anamariei Prodan și susține că atitudinea impresarei este complet narcisistă. Carmen Harra spune că prin intervenția telefonică pe care a avut-o, vedeta nu a făcut decât să confirme problemele cu care ea a spus că impresara se confruntă.

„Atitudinea complet narcisistă. Un narcisist se apără pe el, atacă pe cel care îi arată greșelile. Atitudinea pur narcisistă. Mă așteptam la ea. Eu i-am dat o definiție în calitate de psiholog așa că mă calific medical să o analizez. Ce a făcut ea mi-a confirmat din nou care sunt problemele ei. Ar fi mai bine dacă s-ar calma și s-ar gândi de ce este în situația asta”, a spus Carmen Harra.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

 
 

Urmărește-ne pe Google News