Anamaria Prodan a făcut dezvăluiri neașteptate despre averea ei de-a lungul timpului. Potrivit impresarei, averea este estimată între 50 și 100 de milioane de euro. „Dacă acum aş renunţa la meseria mea, aş trăi bine mersi pentru încă 20 de vieţi. Suntem acolo, undeva între 50 şi 100 de milioane de euro. Eu, fără banii lui Reghecampf şi fără banii de la mama, singură, aş putea trăi din 10 milioane de euro. Am evoluat!

E normal să am mai multe brăţări în fiecare an, că muncesc. Eu şi când eram mică aveam lanţ de aur, când lumea nu ştia ce e ăla. Eu fac parte din ăia din Forbes care nu îşi doresc să apară. Eu am bani, am avere. Îţi dai seama că ştiu câţi bani am, că îi socotesc”, dezvăluia Anamaria Prodan, potrivit Cancan.

Acum, impresara, care e în divorț de Laurențiu Reghecampf, a dezvăluit amănunte despre averea ei, despre afacerile pe care le are. „Am afaceri mai multe domenii, am în imobiliare, în domeniul sportiv, în fashion, în televiziune și am investit și în cryptomonede”, a spus pentru fanatik.ro Anamaria Prodan.

Totodată, ea a mărturisit că nu din fotbal face cei mai mulți bani, ci din imobiliare. „Toată lumea știe că fac bani din fotbal, dar fotbalul este o chestie de hobby, e un hobby foarte mare la mine. Dar eu nu stau în banii din fotbal. Am imobiliare, am crypto…”, spunea Anamaria Prodan.

„Imobiliarele reprezintă cam 50% din averea mea”, a mai adăugat impresara.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Îl acuză pe Laurențiu Reghecampf că a luat din averea familiei

În spațiul public, Anamaria Prodan l-a acuzat pe Laurențiu Reghecampf că a luat din banii și bunurile familiei. În plus, ea spune că iubita antrenorului, Corina Caciuc, beneficiază de toate acestea. „Domnişoara de 29 de ani ne terorizează cu mii de mesaje pe noi toţi de cea mai joasă speţă şi care beneficiază de banii pe care noi i-am muncit toată viaţa şi pe care frumuşel, fără niciun fel de problemă, tu i-ai transferat din conturile nostre direct în conturile domnişoarei”.

Aceste declarații au ajuns și la urechile lui Laurențiu Regehcampf, care i-a dat replica Anamariei Prodan. A spus că nu a luat niciun bun din averea familiei sau averea lăsată de regretata Ionela Prodan. „Cu privire la moștenirea primită de către Anamaria de la regretata sa mamă, menționez că nu am revendicat niciun bun din componența acesteia și nici nu am formulat vreodată pretenții în acest sens. Având în vedere că pe rolul instanțelor judecătorești a fost introdusă în luna august 2021 o acțiune de divorț și partaj (cu primul termen de judecată la 7 februarie 2022), apreciez că toate aspectele de ordin financiar vor fi soluționate pe această cale”, este mesajul antrenorului în comunicatul oficial transmis pe 13 decembrie.

Urmărește-ne pe Google News