Este împlinită ca mamă și soție. Încă radiază de fericire când vorbește despre partenerul ei de viață și susține fără urmă de îndoială că „nimeni nu ar putea dezbina cuplul Prodan – Reghecampf”.

„Prodanca și Reghe. Prețul succesului” este reality-show-ul în care îi putem urmări pe cei doi. Observăm ce obiceiuri au, ce activități întreprind, cum se înteleg, cum decurg lucrurile în familie.

„Reality-ul este ceva firesc în familia noastră. Eu aşa m-am născut, sub lumina reflectoarelor şi asta este valabil şi pentru copiii mei.

În perioada cât nu am mai fãcut acest reality, lumea mă oprea pe stradă să mă întrebe ce s-a întâmplat sau să îmi povestească unde mai vedeau secvenţe din reality-ul nostru.

Aveam zilnic zeci de mesaje să-l reluăm, aşa că am făcut o mică reuniune de familie şi am hotărât să îl reluăm. Pentru noi e ceva firesc, suntem exact aşa cum ne vedeţi, fără regii, fără scenarii predefinite”, a spus Anamaria Prodan intr-un interviu acordat libertateapentrufemei.ro.

Anamaria Prodan a mai precizat că împreună formează o familie tradițională, extrem de unită.

„Suntem o familie exact aşa cum a lăsat Dumnezeu citire. O familie care se ajută, se iubeşte, munceşte, se susţine, se distreazã, plânge, râde şi face performanţă pe cele mai înalte culmi ale succesului”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Știrileprotv.ro
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Locul de muncă în care poți face bani frumoși. Se plătește în lire sterline, n-ai nevoie de studii superioare, dar ești obligat să ai un câine
FANATIK.RO
Locul de muncă în care poți face bani frumoși. Se plătește în lire sterline, n-ai nevoie de studii superioare, dar ești obligat să ai un câine
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa medicina
FANATIK.RO
Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa medicina
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI