Duminică, de la ora 20:00, la Euforia TV începe cel de-al cincilea sezon al reality- show-ului „Prodanca&Reghe: relaţii internaţionale”.
În acest sezon, Anamaria Prodan, însoţită sau nu de familie, străbate oraşele lumii în căutarea de oportunităţi de afaceri care să le poarte numele. Chiar la finalul sezonului trecut, impresara şi-a lansat o colecţie de tricouri personalizate cu chipul ei şi a lui Laurenţiu, colecţie de care este foarte mândra.
Însă, în România nu a găsit un furnizor pe placul ei, aşa că, însoţită de soţ, pleacă la Istanbul pentru a negocia un contract cu o firmă de textile, firmă ce lucrează cu importante branduri de modă din lume.
După ore întregi de negocieri şi plimbări prin fabrică, antrenorul Stelei şi-a invitat soţia la masă. Dar pentru că şi înTurcia cei doi sunt recunoscuţi peste tot, Reghecampf a închiriat doar pentru ei un întreg restaurant.
„A vorbit Laur cu patronul şi l-a rugat ca, două ore cât suntem noi acolo, să nu lase pe nimeni să intre în local. Mie-mi place să mănânc, iar acolo erau numai bunătăţi, nu ştiam ce să aleg din ce aveau de oferit. Nu m-am abţinut de la nimic şi nici nu-mi pare rău, îmi aduc aminte întotdeauna cu plăcere de mesele copioase„, spune amuzată Anamaria Prodan.
Cum s-a încheiat seara pentru cei doi, telespectatorii vor afla duminicăs eara, de la ora 20:00, la Euforia TV, în primulepisod al noului sezon „Prodanca&Reghe: relaţii internaţionale”.