Anamaria Prodan și Ronald Gavril sunt de nedespărțit, iar impresara a povestit că iubitul ei a reușit să scoată la „suprafață” și latura sensibilă a ei, de care uitase de ani buni.
Anamaria este împlinită, iar împreună fac o echipă bună atât acasă, cât și în viața profesională. Impresara îi este alături lui Ronald Gavril de fiecare dată, mai ales că în luna mai va avea un meci în România, primul după 16 ani petrecuți în America.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3„Eu acasă sunt exact ca un copil, mă alint, stau în brațele lui, mă mângâie, îmi spune cât sunt de frumoasă.
Nu simt nevoia să vin să dau cu pumnul în masă și să spun: „Hei, aici se face așa, aici se face așa”, pentru că am alături de mine un bărbat adevărat.
Toate femeile care au noroc să aibă un așa bărbat este clar că vor fi acele femei minunate. Am făcut lucrul ăsta 99% din viața mea (n.r. – că a avut rolul masculin într-o relație)”, a declarat Anamaria Prodan, la Xtra Night Show, potrivit Spynews.
„Sunt fericită că am experimentat și zona asta, am îngropat partea feminină a Anei pentru că am realizat că eu sunt cea care trebuie să construiască, să ducă mai departe tot ce se construiește (…).
Nu aveam niciun ajutor și normal că nu mai exista Anamaria Prodan femeia și era acest zbir care dă cu pumnul în masă, care vorbește puternic și se exteriorizează ca un bărbat”, a mai spus impresara.
pikpik • 20.04.2024, 11:11
Tanti, stai acaså in fericirea "pumnilor" dåruiti iubitilor (Alexa)!!! Chiar nu e zi så nu apari in ziar. Cat plåtesti oare?