Avocații Anamariei Prodan și ai lui Laurențiu Reghecampf s-au întâlnit vineri la judecătoria Buftea. Acolo, ei au declarat pentru Prima TV că încearcă să stabilească o întâlnire pentru clienții lor pentru a încheia în mod amiabil divorțul. Un prim pas a fost făcut, căci cei doi au stat de vorbă la telefon.

Conform declarațiilor făcute acum de Anamaria Prodan, ea l-ar fi rugat pe Reghecampf să divorțeze cât mai rapid, mai ales că el va deveni tată, Corina Caciuc îi va dărui al treilea copil. „L-am rugat foarte tare și prin avocați și l-am rugat și eu, azi am vorbit cu Laurențiu, a vorbit și Bebe după multă vreme, chiar ne dorim foarte tare să divorțăm.

Eu îmi doresc foarte tare, iar așa e frumos și pentru el că îi vine alt copil și e normal să fie un bărbat liber când îi vine copilul, iar eu e normal să fiu liberă pentru că nu eu am ales drumul ăsta, l-a ales Laurențiu, iar atunci pentru fiecare e cel mai frumos să-și vadă de viață și să meargă mai departe”, a spus Anamaria Prodan la Antena Stars, conform spynews.ro.

„Eu întotdeauna vorbesc civilizat, am nervi normal că vreau să scap, e timpul să merg mai departe și să nu mai stau legată de Reghecampf, scandaluri și mitocănii, vreau să fie o femeie liberă, să-și înceapă viața, să-și înceapă o relație calumea. Copiii mei la fel își doresc, să nu mai fie asociați de fiecare dată”, a mai zis ea.

Anamaria Prodan a mai adăugat că l-a iertat pe Laurențiu Reghecampf pentru tot. „N-am apucat să vorbim (n.r. despre procese) eram pe picior de plecare, nu știa unde mergem, l-am anunțat, voia să știe unde mergem, atâta tot. Cred că e firesc să știe despre noi și noi despre el în limita bunului simț, căci suntem doi oameni care au un copil, cumva pe viață trebuie să știe unul de celălalt că e firesc, că trebuie să ducem mai departe un copil minor.

L-am iertat, e Paștele, sunt așa de liniștită, cred că cel mai frumos lucru și măreț pe care l-am învățat în viața mea a fost să iert. Atunci când poți să ierți ești un om împlinit, un om care nu a trecut degeaba prin lume. Eu când greșesc spun mereu iartă-mă tuturor”, a declarat impresara.

Urmărește-ne pe Google News