Anamaria Prodan Reghecampf

Prezentatoarea emisiunii „Gospodar fără pereche”, Anamaria Prodan a fost un copil de bani gata, însă care nu s-a plimbat prin vacanțe scumpe, ci a stat în mijlocul naturii, în casa bunicilor.

Acolo a descoperit prima ei dragoste, caii, dragoste care s-a încheiat însă destul de repede. Când era puștoaică și le dădea numai bătăi de cap bunicilor și mamei sale, regretata cântăreață Ionela Prodan, un cal a aruncat-o din șa. De atunci nu doar că nu a mai vrut să audă de călărit, dar nici nu s-a mai apropiat de vreun armăsar.

Anamaria Prodan s-a reîntors la o mare dragoste, călăritul

Dacă în primul sezon al reality-show-ului „Gospodar fără pereche” Anamaria Prodan s-a ținut cât mai departe de cai, de această dată nu a mai rezistat.

Vedeta TV a uitat de frică, de faptul că un cal a dărâmat-o și de orice altă amintire tristă, și s-a urcat pe un superb armăsar. „Când eram mică pe mine m-a aruncat calul și de atunci nu m-am mai urcat. Mi-a fost frică de cai. Am rămas cu o teamă, dar acest cal este foarte blând, cuminte și frumos și imediat mi-a dat încredere”, ne-a povestit Anamaria, care în momentul de față se află prin țară, în căutare de pretendete pentru gospodarii pe care speră să-i însoare cât mai repede.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV/ Adevărata viață a Lisei Ann, actrița porno care a jucat-o pe guvernatoarea Alaskai, Sarah Palin: „Dacă aveți un politician care nu vă place, spuneți-mi mie!”

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News