Anca Badiu, una dintre prietenele și fosta colegă din trupa Class, a făcut primele declarații după divorțul Mihaelei Cernea de Costin Craioveanu.
Mihaela Cernea și Costin Craioveanu, cunoscut drept pictorul vedetelor, au divorțat recent. Cei doi au pus punct unui mariaj de aproape două decenii.
„Nu cred că îi este ușor acest divorț. Faptul că o leagă atâția ani de Costin, îți dai seama că nu e ușor. Au și copii împreună, dar din ce am simțit-o eu, ea este foarte ok, este bine, plină de viață.
Vreau să îți mai zic că niciunul dintre noi, cei din trupa Class, eu, Florin, Vlad sau Mihaela, nu discutăm despre un scandal sau despre problemele personale, nu ne-a plăcut niciodată să ieșim cu astfel de lucruri în evidență”, a declarat Anca Badiu.
„Cu Mihaela am vorbit recent. M-a invitat la clubul său pe care l-a deschis în Centrul Vechi, dar eu nu m-am dus.
Așa că, mai în glumă, mai în serios mi-a zis că vine după mine cu poliția și mă ia de acasă. Este o femeie foarte mișto, plină de viață, de care mă leagă multe amintiri frumoase”, a declarat Anca Badiu, pentru Click!