Anca Dumitra, cunoscută pentru rolul Geaninei din „Las Fierbinți”, a devenit mamă pentru prima dată. Vedeta de la PRO TV și soțul ei, Manfred Spendier, sunt în culmea fericirii după ce actrița a adus pe lume primul lor copil, miercuri, 18 septembrie 2024, conform Spynews.

Anca Dumitra și Manfred Spendier trăiesc o poveste de dragoste începută la finalul anului 2022, iar în aprilie 2024, cei doi și-au unit destinele, moment în care Anca a dezvăluit că este însărcinată. De atunci, actrița din „Las Fierbinți” a fost discretă în legătură cu sarcina, fără a dezvălui publicului sexul bebelușului.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 18

Actrița a povestit că sarcina a fost una fără complicații, fără stări de rău, și s-a simțit minunat pe tot parcursul acestei perioade. Ea a împărtășit emoția momentului când a aflat că va deveni mamă pentru prima dată, considerând această experiență un dar extraordinar.

„Mă simt foarte bine. Nu am nicio problemă, nicio treabă, nicio greață, trimestrul doi. Trimestrul unu a fost un pic dificil, dar nu ceva exagerat, au fost mici grețuri, dar acum totul este foarte bine. Am energie, am poftă de mâncare. (…) Am fost împreună (n.r. – ea și soțul ei la control). Cumva bănuiam ceva, am vrut să am certitudinea, astfel încât am făcut testul. Am zis că țin secret până la ziua lui de naștere, urma să fie în câteva zile. Dar nu am putut, eu de obicei nu prea pot să țin secrete”, a declarat Anca Dumitra, atunci când era însărcinată în luna a șasea, într-o emisiune TV.

Cei doi sunt acum pregătiți să înceapă un nou capitol în viața lor, bucurându-se de venirea pe lume a bebelușului, o binecuvântare a iubirii lor.

Cum și-a cunoscut Anca Dumitra soțul, pe Manfred Spendier

Invitată la podcastul „Fain și Simplu” realizat de Mihai Morar, Anca Dumitra a spus cum l-a cunoscut pe Manfred Spendier. Povestea celor doi e destul de veche, după cum a povestit chiar actrița. „Manfred m-a văzut acum 10 ani prima dată în serial, el nevorbind la vremea respectivă nici limba română, neînțelegând limba română, deși era deja de vreo șapte ani în țară.

Întâmplarea e destul de simpatică. Era într-un cantonament în sudul Spaniei cu români și automat toată ziua antrenamente și pe seară, într-un loc lipsit de internet, a venit cineva cu un stick și pe stick s-a dovedit a fi primul sezon din Las Fierbinți.

Noi doar ce ieșisem pe post în 2012. Un austriac care ar fi vorbit despre orice altceva seara decât să se uite la noi. La un momenrt dat a zis: She is the perfect girl (n.r. – este fata perfectă)”, a povestit Anca Dumitra.

„Bine, ce să spun, așa cucerești tu o femeie?”, a fost reacția actriței la cele întâmplate, având în vedere că soțul său i-a povestit totul. După câțiva ani însă, cei doi aveau să se revadă. Se pare că Manfred Spendier și-a dorit cu orice preț să ajungă din nou la celebra actriță.

Cine este și cu ce se ocupă Manfred Spendier

Manfred Spendier a devenit cunoscut odată cu apariția lui la brațul actriței. Soțul Ancăi Dumitra este un om de afaceri din industria agriculturii și conduce o firmă importantă de la noi din țară, care produce utilaje agricole.

Părinții lui Manfred Spendier dețin o fermă în apropiere de Klagenfurt, unde cultivă cereale și se ocupă cu creșterea animalelor, precum vaci și oi. Faptul că a muncit mult la fermă și a condus diverse utilaje folosite în agricultură l-a convins pe soțul actriței să urmeze studiile în domeniu.

Urmărește-ne pe Google News