În urmă cu doi ani, Anca Lungu a părăsit România și s-a mutat în Franța, împreună cu soțul grec și copiii. Fosta prezentatoare tv a povestit cât de greu i-a fost să se acomodeze cu viața de la Nisa și care este relația cu soțul ei, Harry.
„Acum e bine, dar începutul nu a fost ușor, deși am traversat perioada având cele mai bune condiții posibile: un partener care mă susține, doi copii superbi, o casă frumoasă într-unul dintre cele mai pitorești locuri din lume.
Am știut că viața într-o țară nouă, cu o limbă nouă și mai ales o viață nouă din punct de vedere profesional nu te plasează deloc într-o poziție confortabilă, dar toate acestea sunt în același timp oportunități imense de dezvoltare”, a declarat Anca pentru Click.
Discretă cu viața personală, vedeta a dat câteva detalii despre actualul ei soț.
„Harry e o persoană foarte discretă și mi-a predat și mie lecția asta, mai mult decât o știam eu. Are dreptate.
Adevărata fericire merită trăită în liniște. Povestea noastră e simplă: ne-am îndrăgostit și am luat decizia de a reconstrui o familie. Nimic spectaculos, nimic neobișnuit.
Sunt acasă oriunde e familia mea. Sunt acasă la Nisa, sunt
acasă în Bucovina și sunt acasă și în Grecia, acolo unde se află bunicii lui Iorgos”,
a mai adăugat ea.