Cântăreața de la A.S.I.A. recunoaște că nu i-a fost ușor imediat după despărțirea de soț. A suferit, amândoi au recunoscut că au greșit în relația lor și au decis să meargă mai departe, pe drumuri separate. „Am fost dată peste cap o perioadă, însă, gata, ajunge! Viața merge mai departe. Am citit mult despre asta, am văzut și alte cazuri. Nu mai vreau să aud! Nici nu îmi mai face plăcere să mai pomenesc despre subiectul acesta, este cel mai urât din viața oricărui cuplu, pur si simplu.
Nu pot oferi eu sfaturi pentru că fiecare caz este diferit. Pur și simplu sunt mută, nu am ce să zic la întrebarea despre cine și cum a greșit în relația noastră. Mi s-a întâmplat și mie, ca multor altor oameni. Nu pot spune un motiv, pur și simplu nu ne-am mai înțeles între noi și am decis ca fiecare să meargă pe drumul lui. Și nu este clișeu de ziar, este chiar adevărat – nu ne-am mai înțeles”, a explicat Anca Neacșu, care încă e în divorț de soț și nu își explică de ce actele nu sunt finalizate mai repede, mai ales că ei au decis să divorțeze de comun acord.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4„Esențialul este că sunt în divorț și eu, ca milioane de femei. Și durează, noi fiind ăia 1%. Așa am început, amiabil, dar nu depinde doar de noi. Așteptăm termen. Nu este vorba nici de bani. Asta ne miră și pe noi”, a mai declarat ea.
Și-a cumpărat casă nouă: „Mi-a ieșit așa cum mi-am dorit, ajutată de designeri”
După separarea de soț, Anca Neacșu și-a achiziționat o casă, acum locuiește chiar lângă mama ei. A amenajat-o după bunul plac, cu ajutorul unei echipe de designeri. „Mă simt ca o regină, mi-am făcut casa visurilor. Acum aproximativ o lună a terminat-o. Mă chinui de ceva vreme. Sunt atentă și bolnavă cu curățenia, cu detaliile, cu perfecțiunea. M-am mutat singură, dar mama este vecina mea. Vine mai mereu pe la mine, îmi mai face și de mâncare când nu am timp. Mai ales că, de când sunt cu A.S.I.A sunt mai tot timpul pe drumuri. Dar sunt obișnuită de o viață să fiu numai cu bagaje”, a mai spus Anca Neacșu pentru fanatik.ro.
„Am căutat mulți ani o casă. Mi-am dorit într-o zonă anume, ca să pot fi lângă familia mea. Sunt aproape de frate, de mamă. Sora este un pic mai departe, dar vine des. Mai am un pic de pus la punct, câteva tablouri… am ajuns la stadiul de detalii, finețuri. Nu am vorbit despre casă cu nimeni până acum. Pot spune că mi-a ieșit așa cum mi-am dorit, ajutată de designeri. Nu de capul meu. Așa cum am văzut eu în hotelurile de 100 de stele din țările străine”, a mai zis ea.
În curând, Anca Neacșu va concerta alături de rupa A.S.I.A, la Sala Palatului, după 25 de ani trupa se reunește.