Un sculptor îi face bust din bronz
Cu faţa plină de lacrimi şi vizibil îndurerată, Anca Pandrea şi-a făcut apariţia, în jurul orei 11.30, la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală, acolo unde a fost întâmpinată de prieteni. Avea flori în braţe şi poze mici cu Iurie Darie prinse pe şapcă şi pe piept.
Odată ajunsă la mormânt, actriţa s-a sprijinit de crucea cavoului şi i-a cerut celui pe care îl numeşte sufletul şi viaţa ei să o ia şi pe ea, fiindcă nu mai poate să trăiască singură. Pe durata slujbei, actriţa a plâns încontinuu şi nu şi-a putut dezlipi ochii de la poza lui Iura aflată pe cruce.
“Încerc să nu mai plâng, dar nu pot să mă stăpânesc. Singura speranţă de care mă agăţ este că voi ajunge curând la el. Vorbesc tot timpul cu el”, a mărturisit Anca Pandrea la plecarea din cimitir, dezvăluind totodată că l-a rugat pe sculptorul Constantin Sinescu (foto mic) să-i facă lui Iura un bust din bronz.
Acasă, i-a sărutat hainele şi pantofii
Ajunsă acasă, alături de preotul care trebuia să sfinţească atât mâncarea, cât şi lucrurile pe care ea urma să le împartă, Anca Pandrea a şocat cu un gest care i-a lăsat cu gura căscată pe cei aflaţi în cameră. Cu ochii plini de lacrimi, a luat hainele actorului în mână şi le-a sărutat. Apoi, a-ntins masa, aşezând pe ea toate bunătăţile care, susţine ea, îi plăceau celui pe care l-a iubit.