În anii trecuți, pe vremea aceasta, Anca Pandrea obișnuia să dea drumul centralei electrice pentru a face căldură în casă. Acum, actrița preferă să se îmbrace mai gros, se teme de facturile uriașe pe care le-ar putea avea în contextul scumpirilor.

„Azi au venit să-mi citească apa, nu s-a consumat și am aflat că nu am nimic de plată. Am centrală, dar nu am dat drumul la căldură. Mi-am mai pus o bluză și halatul. Nu-mi permit încă, merge pe curent, apoi pe gaze. Până acum plăteam 500-600 de lei.

Dacă o porneam deja, cum făceam în anii precedenți în această perioadă, cine știe cât ar fi venit factura, de ajung de mănânc gratis la pârnaie. Dar să gândim pozitiv, pentru că dacă suntem atenți la tot ce se întâmplă, înnebunim”, a declarat Anca Pandrea pentru impact.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Actrița a revenit de curând acasă, a fost mai multe zile internată la Spitalul Matei Balș din București. Acolo a fost tratată de medici pentru COVID-19. „Sunt acasă, ieri m-am externat, mă simt foarte bine. Trebuie să fiu atentă. Până să mă internez, nu puteam face nici cinci pași. Mă opream și mă sprijineam de bastoanele de pe marginea drumului. Am fost la medicul de familie să-mi iau rețeta și când m-a văzut în ce hal eram, mi-a zis că nu mă lasă acasă”, a spus actrița despre starea ei de sănătate.

„Pe salvare mi-a ieșit testul rapid negativ și m-am întors acasă. Apoi am fost anunțată că trebuie să mă internez că PCR-ul e pozitiv. Inițial nu am vrut, dar am vorbit cu câteva prietene, care m-au convins să fac asta, că-i necesar, la câte boli am. Așa că am dat telefon la 112. Acum în spital, era liniște și pace. Cred că am luat COVD de la vreun șofer sau din policlinică. Acum îmi voi pune mască, deși mie mi-e greu, pentru că am insuficiență cardiacă și pulmonară. Respir bine acum, nu mai sunt dependentă de oxigen. Dumnezeu ne ajută, dacă și noi ne rugăm la El”, a mai dezvăluit ea pentru Impact.

Anca Pandrea are 76 de ani.

Urmărește-ne pe Google News