ComenteazăCum a început povestea voastră de dragoste care durează de 26 de ani?
Eram prietenă cu Consuela Darie, soţia lui Iura. Mergeam împreună prin turnee, stăteam cu ea în cameră. Când s-a întâmplat să nu mai fie Consuela, eu m-am dus la coşciugul ei şi i-am spus: „Consuela, o să am eu grijă de Iura”. Am încercat să-l combin cu o profesoară de franceză, apoi cu o arhitectă şi nu mai ştiu cu cine. Eu i le prezentam, apoi fugeam. Nu ştiu de ce nu a vrut să fie cu ele. Dacă a făcut sau nu amor cu ele nu ştiu nici acum, e treaba lui şi nici nu mă interesează
Aţi devenit peţitoarea lui…
Da. Şi, până la urmă, m-am peţit singură. La un moment dat, l-am invitat pe Iura la mine, cu gânduri prieteneşti, la o cafea. A zis da. Apoi mă sună şi îmi spune că avea programare la dentist. „Ei, nu-i nimic, lasă”, i-am zis. Ne-am văzut seara, în cabina de la teatru. Am sunat sa doua zi la el, şi mi-a spus că vine. Apoi, eu am constatat că o prietenă de-a mea mă încuiase în casă, iar eu nu aveamcheie să deschid. L-am sunat înapoi şi i-am spus că nu am cum să ies din casă. A doua zi era ziua mea de naştere. Am deschis geamul casei, am chemat nişte băieţi din cartier şi le-am dat două navete cu sticle de bere să cumpere bere pentru petrecere. Aşa mi-a trăsnit ideea că, dacă băieţii pot să-mi aducă berea pe geam, de ce Iura n-ar putea intra pe geam în casă. I-am dat telefon din nou şi i-am zis: „Te aştept în staţia de tramvai, dar să ştii că o să intri pe geam”. El a crezut că glumesc. Dar când a intrat în curte şi a pus mâna pe clanţă, a văzut că uşa e încuiată. „Intri pe geam”, i-am spus. A intrat şi de atunci nu a mai ieşit…
În afară de Iurişca şi Iura cum îl mai alintaţi?
Muschetarul român, iubirea mea, sufletul meu, dragostea mea.
Dar el cum vă alintă?
Anca mea.
În orice cuplu există momente de tensiune. Care dintre voi se aprinde mai repede?
Iurişca nu se enervează. El nu înjură, e mai calm. În schimb eu sunt cea care… aoleu!
Adică el este cel calm, iar dumneavoastră mai colerică…
Daaa! Chiar rău de tot. Se mai întâmpla să înjur prin bucătărie „unde pisicul lui Anatol am pus lingura aia?”. Şi Iura stă calm, mă ajută…
Când vă vede nervoasă din cale-afară, ce face să vă calmeze?
Îmi spune: „Anca, hai te rog, haaai te rrrog eu frumos, stai liniştită. O rezolvăm noi împreună”.
Apropo de bucătărie, ce vă place să gătiţi?
Nu-mi place să gătesc. Pune-mă să repar, să bat cuie, să repar uşi, să spăl pe joc… dar nu mă pune să gătesc! Numai pentru Iurişca al meu gptesc, altfel nu aş fi gătit…
El ce sarcini are în bucătărie?
E responsabil cu curăţatul zarzavatului. Atât.
Ceapă taie?
Normal.
Şi nu plânge?
Ba da! Cred că de dragostea mea plânge (râde). Îi spun să mă lase să o tai eu, dar el nu vrea. Aşa că mă aşez lângă el şi plângem amândoi.
Cum sunt dimineţile acum, când nu vă mai treziţi lângă Iurie Darie?
Mi-e foarte greu. E pentru prima oară în 26 de ani când nu dormim mână-n mână atâta timp. Am mai dormit separat de câteva ori, dar atunci când aveam spectacole în alte oraşe.
Când puneţi capul pe pernă, aici, în spital, adormiţi uşor?
Ei, adorm eu. Mai citesc… sunt intelectuală, după trei pagini adorm (râde). Dar mi se întâmplă să mă trezesc peste noapte. Am nişte „nervi” în capul pieptului cân mă gândesc ce-o face Iura al meu? Se odihneşte bine? L-o durea ceva?
Acasă, obişnuiaţi să vă treziţi peste noapte să-l înveliţi?
El făcea aşa cu mine.
Credeţi că dragostea ce i-o purtaţi îl ţine aici, printre noi?
Acum vreo două săptămâni s-a întâmplat… (plânge). Era vreo 11 dimineaţă. L-am văzut foarte moale, foarte plictisit. Atunci i-am spus: „Iura, Iurişca al meu, dragostea mea, ce e cu tine? Te rrrog să nu mă laşi să lupt singură! Trebuie să luptăm împreună. Nu mă lăsa singură să lupt! „. Atunci nu s-a mai încruntat, şi-a revenit şi de atunci luptă împreună cu mine.
Credeţi că atunci l-aţi fi putut pierde?
Renunţase la luptă. L-am simţit. Că nu mai voia nimic.
Dacă nu eraţi lângă el în acel moment ce s-ar fi întâmplat?
Cred că-l pierdeam.
V-aţi gândit vreo clipă cum v-ar fi fără Iurie Darie?
Nu! Nici o clipă! Refuz să mă gândesc la acest lucru!
Iurie Darie şi-a făcut testament?
Între noi nu există testamente şi nu or să existe. Noi suntem în faţa lui Dumnezeu, ne-am căsătorit la Băileşti în faţa Lui.
V-aţi căsătorit doar religios, dar nu şi civil?
Nu ne-am căsătorit civil, doar religios. Ne-am dus la Băileşti acum 12 ani să cununăm o familie. Ni s-a spus că avem nevoie de dezlegare ca să putem năşi. Preotul ne-a pus pirostriile pe cap, apoi a scos verigheta sa şi a pus-o pe degetul lui Iura, iar cumătra mi-a dat-o pe-a ei. Aşa ne-am căsătorit noi. Apoi, la ceva timp, Iura a luat verighete pentru noi. Eu eram la biserică, vizavi de teatrul el mă aştepta afară. După ce am ieşit, mi-a pus verigheta pe deget şi de atunci o port mereu.
Nu v-aţi gândit să vă căsătoriţi şi civil?
Ba da. Acum şase ani, Iura m-a cerut într-o emisiune tv. Am acceptat. Apoi am ajuns acasă şi am constatat că nu mai găsim certificatul lui de naştere. E destul de dificil să obţinem un duplicat după certificatul lui de naştere pentru că el e născut într-un sat din Republica Moldova. Recunosc, am fost şi eu delăsătoare, că Iura mereu mă întreba „Când ne căsătorim?”. Cred că e pe undeva prin casă acel certificat, totuşi.
Sunteţi o persoană credincioasă?
Înainte spuneam Tatăl Nostru, înger îngeraşul meu şi atât. Dar să merg la moaşte, să merg regulat la biserică nu se întâmpla până acum.
Prin ce treceţi acum cu Iura, credeţi că e un test de la Dumnezeu?
Da. Dumnezeu mi-a dat această cumpănă, şi tot el îmi va da putere să trec peste ea. Dumnezeu mi-a dat acestă cumpănă pentru că îl iubesc pe Iura ca pe Dumnezeul meu.
Care e marele regret al dumneavoastră?
Singurul lucrupe care nu am reuşit să-l facem a fost un copil. Iura şi-a dorit foarte mult să avem o fetiţă. Pe vremea lui Ceauşescu am făcut un chiuretaj, iar de atunci nu am mai rămas gravidă. Patru ani la rând am făcut tratamente să rămân însărcinată cu Iura, dar nu a fost să fie. Eu am vrut să înfiez, dar Iura mi-a spus: „Anca, nu ştii ce genă are copilul. Poate părinţii sunt cumsecade, dar bunicul sau bunica nu ştii ce trecut au avut”. Apoi mi-am dat seama că avut dreptate.
A existat vreo incompatibilitate între voi?
Eu am avut o problemă. Eu am avut o trompă nu ştiu cum şi de aceea nu am mai putut rămâne însărcinată. Când m-au chiuretat atunci, au atins o trompă mai mult decât trebuia. Dar în acelaşi timp a fost un avantaj: am muncit din răsputeri amândoi poate-poate rămân însărcinată!
Îl consideraţi pe Ducu, fiul lui Iurie Darie, ca fiind şi fiul dumneavoastră?
Da. El este fiul lui Iura, şi, atunci, îl consider ca şi băiatul meu.
V-a dat el vreodată de înţeles că nu ar fi de acord cu relaţia dumneavpastră cu Iurie Darie?
Nu! Dimpotrivă. Iura mi-a povestit că l-a întrebat pe Ducu de mine: „Ducu, eu sunt cu Anca pandrea, ce părere ai?”. Iar Ducu a fost de acord. Dacă el nu ar fi fost de acord, Iura nu ar fi fost cu mine acum.
În cei 26 de ani de când formaţi un cuplu cu maestrul Iurie Darie, aţi mai trecut prin momente de cumpănă? A mai avut probleme de sănătate?
În 2010, parcă, a avut ceva probleme. A fost operat de cancer la vezica urinară. În rest, nu a avut probleme de sănătate absolut deloc. Asta până acum 6 luni, când, în timp ce ne plimbam, şi îşi pierduse echilibrul. Atunci mi-a spus: „Anca, nu mai pot să merg”. „Hai, măi, muschetarule, cum aşa?”. Nu-mi venea să cred că nu putea să mai meargă. Episodul acesta a început să se repete şi, atunci am mers la profesorul Onaca. Acestea mi-a spus că trebuie să ăşi facă atât el RMN-ul, dar şi eu. Iar apoi ni l-a recomandat pe domnul doctor Ciubotaru, care are nişte mâini de aur!