Prezentă în urmă cu 3 luni la Cannes, la o gală caritabilă organizată de actorul Sean Penn, prezentatoarea „Observatorului” de la Antena 1 a avut ocazia să stea alături de vedete din lumea filmului şi nu numai, printre care s-au numărat Gerard Butler, Ewan McGregor, Diane Kruger, Jessica Chastain sau Jean Paul Gaultier.
Ştirista s-a lăsat fotografiată cu câteva dintre starurile internaţionale, iar poza ei cu actorul Gerard Butler a apărut în paginile revistei Vogue Paris.
„O bună prietenă mi-a făcut astăzi o surpriză. Mi-a trimis pagina din Vogue Paris în care nici n-am visat că voi apărea vreodată! O întâmplare întâmplătoare, la fel cum a fost şi deplasarea la Cannes de altfel. Eu nu ştiu dacă meritam să apar, dar Gerard Butler cu siguranţă merita”, a scris Anca Rusu pe Facebook.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News