Anca Serea, una dintre cele mai îndrăgite vedete din România, și-a luat rămas-bun de la bona filipineză care i-a fost alături timp de patru ani. Fosta prezentatoare TV, cunoscută pentru familia sa numeroasă, a transmis un mesaj emoționant pentru această persoană importantă din viața ei.

Bona a fost un sprijin de neprețuit pentru Anca și soțul său, Adi Sînă, ajutând la îngrijirea copiilor lor și integrându-se într-o lume nouă, departe de propria familie. Deși despărțirea a fost dificilă, vedeta i-a mulțumit pentru devotamentul și dragostea cu care i-a îngrijit cei șase copii, exprimându-și aprecierea profundă.

„Ea este Mary, omul căruia ii datorez o mare parte din liniștea mea din ultimii 4 ani. O casă mai curată, mai multe dimineți cu somn tărziu, cel mai bun butter rice din lume, o engleza mai bună pentru copiii noștri. Azi a trebuit sa ne luam la revedere de la ea, pleacă acasă unde o așteaptă cele trei fetițe și un vis neîmplinit… Mary, nu știu daca vei citi aceste randuri dar pentru mine tu ești dovada că îngerii exista printre noi! Îți Mulțumesc pentru toată dragostea, ambitia, curajul tău. Nu știu cum ne-ai făcut fața dar ai reușit de cele mai multe ori 🙏. Să nu uiți ca întotdeauna vei fi familia noastră . Iar pe voi, vreau să vă rog să le prețuiți și să le respectați mai mult pe aceste doamne.

Poate uneori chiar să încercați un schimb de roluri, nu e simplu deloc!!! Sunt mai mult decât niște «bone filipineze»!!!!! Sunt oameni cu suflete mai nobile decât ale noastre! Cu poveștile lor, cu durerea lor și cu foarte mult sacrificiu. Oameni care-și abandonează copiii, familia, casa pentru a câștiga o pâine și care de cele mai multe ori devin «părinți de weekend» pentru copiii noștri, bucătari, menajere, grădinari și lista poate continua. Sper sa ne mai vedem cândva, M.J”, a scris Anca Serea pe rețelele de socializare.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

După patru ani de locuit împreună, despărțirea marchează un moment sensibil pentru vedetă și familia sa, care au construit o legătură strânsă cu bona. Anca Serea a subliniat că, în ciuda provocărilor, aceasta a reușit să devină parte din familie și să ofere iubire necondiționată copiilor.

„Noi încercăm să facem și economii, dar ne-am asumat asta când am decis să avem șase copii”

Cu un program zilnic care începe devreme și se termină târziu, Anca Serea face eforturi uriașe pentru a se asigura că fiecare dintre copiii săi are parte de tot ce are nevoie. Deși fiul cel mare, David, s-a transferat de la o facultate din Olanda la Universitatea din București, reducând astfel o parte din stresul mamei, restul celor cinci copii încă necesită multă atenție și pregătiri intense.

Pentru micuța Leah, în vârstă de cinci ani, Anca a optat pentru o grădiniță privată, iar ceilalți copii urmează cursurile la Olga Gudynn International School, una dintre cele mai prestigioase și costisitoare instituții de învățământ din București. În ciuda costurilor ridicate, vedeta și soțul ei, Adi Sînă, se asigură că nimic nu le lipsește copiilor lor.

Recent, Anca Serea a făcut o investiție semnificativă de dragul fiicei sale Ava, care și-a dorit propria cameră, după ce a împărțit-o până acum cu fratele ei, Moise. Pentru a-i îndeplini dorința, Anca a achiziționat un birou nou, special pentru Ava, investind 3.000 de lei.

„Ne-am organizat din timp, ne-am gândit din timp la tot ce va urma. Acum amenajez Avei o nouă cameră, căci vrea să aibă camera ei, să nu mai fie cu Moise în aceeași cameră. Fiecare copil, în parte, are necesitățile lui. Legat de costuri, de buget, ne afectează și pe noi. Noi încercăm să facem și economii, pe cât timp, dar ne-am asumat asta când am decis să avem șase copii.

Nu am făcut un calcul despre cât de mult au crescut costurile față de anul de trecut, dar, uite, de pildă ei și-au păstrat ghiozdanele de anul trecut și se mai reduc niște costuri. Sunt cheltuieli imense, îți dau seama, și nu aș vrea să dau un calcul din respect față de alți părinți. Oricum, noi muncim din greu, avem un program extrem de riguros. Adi e mai mereu plecat, iar eu jonglez cu mai multe joburi”, a declarat Anca Serea pentru Fanatik.

Urmărește-ne pe Google News