Practic, imaginea este din prima zi de viață a lui bebe Moise și i-a impresionat pe toți amicii virtuali. Ea a publicat abia acum acestă imagine pentru a le aduce aminte mămicilor că ne aflăm în Săptămâna Internațională a Alăptării. ”Acesta este un moment de fericire pură alături de puiul meu, din primele lui momente de viață și după primul alăptat. Săptămână 1-7 august este Săptămâna Internațională a Alăptării”, a scris Anca Serea alături de imaginea emoționantă.

Moise este cel de-al cinicilea copil al vedetei TV. Ea mai are dintr-o relație anterioară un băiat și o fată: David și Sarah, urmați de alți doi moștenitori ai lui Adrian Sînă: Noah și Ava Stephanie.

Vacanță cu toți copiii pe litoral

Anca și soțul său, Adrian Sînă, s-au întors recent dintr-o vacanță pe litoralul românesc, unde au fost și cu bebelușul lor de doar câteva luni. Cum familia-i una numeroasă, cei doi au închiriat, pentru o perioadă de două săptămâni, o vilă în stațiunea Mamaia, iar acum se pregătesc pentru un alt concediu, peste hotare, dar fără Moise, care deși este un băiețel tare cuminte, va rămâne în grija bunicilor. Nici după această sarcină, Anca nu a luat prea mult în greutate, motiv pentru care și-a revenit imediat la o siluetă de felină.

 
 

Urmărește-ne pe Google News