Anca Serea a atras atenția cu cele mai recente imagini postate pe rețelele de socializare, pe Facebook și Instagram. Vedeta în vârstă de 40 de ani a pozat goală în cadă. Pare că se bucură de momentul ei de relaxare, după cum se poate observa în fotografiile de mai jos.
Alăturat, aceasta a distribuit și un mesaj mai lung în care a vorbit despre momentele în doi cu Adi Sînă, soțul ei. Chiar dacă au un program încărcat, chiar dacă copiii lor au mereu nevoie de atenție, cei doi petrec în fiecare săptămână timp în cuplu.
„Zilele acestea am petrecut mult timp în doi, alături de Adrian, și pentru că multe persoane m-au întrebat, vă voi explica în continuare mai în detaliu. Chiar dacă poate v-am mai spus și în trecut, timpul petrecut în cuplu este deosebit de important, deoarece menține o relație sănătoasă.
Atunci când ai o familie, adică când apar copii, prioritățile se schimbă și ajungi, fără să vrei, prins într-o rutină obositoare între muncă și casă. Noi în cuplu ne alocăm în fiecare săptămână cel puțin o zi în care ieșim în oraș singuri și încercăm, pe cât posibil, să avem și câteva zile de vacanță în doi”, a povestit ea.
„Nu vă imaginați că este ușor, chiar dacă multe persoane își imaginează că am foarte multe ajutoare, adevărul este că doar mama și bona Leei sunt cele care au grijă de copii. Însă cred că dacă noi am reușit și voi puteți reuși. Nu îmi imaginez că dețin rețeta fericirii în cuplu, dar știu că nu este suficient să spui unui om că îl iubești, trebuie să îi și arăți și să ai parte de momente de liniște și tandrețe cu acesta”, a mai dezvăluit vedeta.
Recent, s-a aflat și motivul pentru care Anca Serea nu mai poate face copii momentan. Mama eroină a șase copii, vedeta a mărturisit că nu mai poate rămâne însărcinată din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă.
„Pentru că am niște probleme medicale, oarecum, pe care nu le-am trecut de anul trecut. Și starea mea de sănătate e mai precară de la anemia aia… Anemia o am de când eram mică, să spună așa, cred că 18 ani. Nu e cazul. Am 41 de ani, e suficient”, a spus Anca Serea într-un interviu.