Anca Serea și Adi Sînă trec drept cel mai bine sudat cuplu din showbiz, dar, ca mai toate celelalte, au și ei problemele lor. Ani la rând, Anca i-a cam pus părul pe moațe lui Adi, din cauza fobiei sale de avioane.
Încercând să-și surprindă soția, artistul a plănuit vacanțe de vis și a cumpărat bilete de avion dar, de cel puțin trei ori a fost abandonat în aeroport. De frică să urce în avion, Anca a preferat să-i tragă țeapă, dar el a iertat-o și a încercat să o înțeleagă de fiecare dată. Acum, Anca Serea a decis să facă un compromis de dragul familiei sale. Conștientă că nu-și poate priva copiii de anumite deplasări, fosta vedetă TV a decis să înceapă treptat să călătorească cu avionul. Pentru început, a decis ca destinațiile să fie cât mai mici, ca să evite stările de rău, promițând ca atunci când va trece peste această fobie să țină cont de dorințele familiei.
Anca Serea și Adi Sînă au făcut un pact
În timp ce Adi Sînă și-ar dori să-și ducă soția și copiii în America, fosta prezentatoare TV se gândește cu groază la zborul de peste 13 ore. Dat fiind faptul că a trebuit să meargă la psiholog înainte de un zbor mai lung, pentru Anca este o tortură să ajungă în State. Cu toate acestea le-a promis atât lui Adi cât și copiilor că, anul acesta, după ce va zbura de câteva ori pe distanțe mai scurte, va risca și un zbor ceva mai lung.