„Ne-am cunoscut în 1989, la Costineşti, la Gala Tânărului Actor. El era în juriu, eu tocmai terminasem facultatea şi participam în concurs, cu spectacolul nostru de licenţă: „Mobilă şi durere” de Th. Mazilu, regizat de profesorul meu de clasă, Dem Rădulescu.

 Pentru rolul Melania am câştigat Premiul pentru cea mai bună actriţă-1989. Ţin minte că a fost singurul din juriu care a venit şi a vorbit cu noi, proaspeţii absolvenţi. (Fiecare dintre noi urma să plece pentru 3 ani în stagiu). Din întâmplare, eu aveam bilet într-un compartiment separat de grup, dar Marian a venit şi a stat tot drumul, până la Bucureşți, ca să nu stau singură.

Ne-am reîntâlnit în 1993, într-un proiect de televiziune (la momentul respectiv eu eram actriţă la Teatrul Bulandra, el la Teatrul de Comedie).

De fapt, era pentru prima dată când jucăm împreună. Era un film pentru copii, regizat şi produs de Ruxandra Ion şi eram soţ-soţie…  În 1994 am devenit colegi de teatru, el a venit în trupa Teatrului Bulandra şi am jucat foarte mulţi ani împreună în spectacole ce au făcut istorie.

 Am fost în turnee, am participat în festivaluri Shakespeare și ale Uniunii Teatrelor Europene, în Japonia (la Teatrul Globe -Tokio), în Columbia, Costă Rica, Germania, Egipt, Italia (la Piccolo Teatro-Milano), Grecia, etc.”, a declarat Anca Sigartău pentru Click.

Urmărește-ne pe Google News