Dacă la finalul ediţiei trecute, cei doi au trecut prin chinurile semnului de întrebare la ruletă, neştiind până la antrenamente, ce li se va pregăti, momentul în care au aflat transformarea – Anda Călugăreanu şi Toma Caragiu – a fost unul la fel de încărcat de emoţie.

„Este foarte greu, pentru că am trăit mulţi ani alături de acest om absolut special. Amândoi sunt nişte zei! Am avut o strânsă relaţie de prietenie cu Anda, ba chiar pot spune că am crescut cu piesa asta!

Sunt foarte fericită că mă voi transforma în Anda Călugăreanu!”, a dezvăluit Anca Ţurcaşiu la antrenamentul de canto, acolo unde au şi aflat ce le-a pregătit ruleta.

La unison, cei doi artişti s-au declarat mai mult decât bucuroşi de provocarea primită. Şi pe juraţi, momentul lor i-a cucerit încă din primele clipe pe scena transforming show-ului de la Antena 1. „Am uitat să mai respir!”, le-a mărturisit juratul care notează canto, Ozana Barabancea.

Anca Țurcașiu a impresionat-o pe Ozana Barabancea la „Te cunosc de undeva!”: „Am uitat să mai respir!”
Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Recomandări
Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

Cum s-au descurcat cei doi cu cea mai nouă provocare venită din partea ruletei, dar şi momentele celorlalţi concurenţi vor putea fi urmărite sâmbăta aceasta, de la 20.00, la Antena 1. Până atunci însă, cei de acasă îşi pot vota în continuare transformarea favorită din cea de-a şasea gală pentru Premiul de Popularitate din marea finală pe vot.a1.ro.

Anca Țurcașiu impresionează la „Te cunosc de undeva!” și cu silueta ei

Anca Țurcașiu este una dintre cele mai apreciate actrițe din România și este mereu complimentată pentru felul în care arată. După divorț, vedeta parcă a înflorit și a învățat să se bucure din plin de viață. Actrița este idolul multor femei și a dezvăluit care sunt secretele sale atunci când vine vorba despre silueta ei.

Concurenta de la „Te cunosc de undeva!” a renunțat de mult la diete, pentru că rezultatele erau de scurtă durată. În schimb, Anca Țurcașiu a descoperit că dacă are o alimentație echilibrată și nu face excese culinare, ea își menține silueta.

„Nu, e un mod de viață. Nu stau să mai fac diete, am renunțat de mult la diete. Dietele au rolul de a slăbi și după aceea au rolul de Yo-Yo, după ce slăbești se întorc înapoi (kilogramele). Trebuie să faci totul cu rațiune. Mi-am înfrânt poftele și mănânc doar ce trebuie, sunt foarte disciplinată. Contează mai mult sănătatea mea și forma în care să fiu decât niște lucruri care mi-ar face rău”, a declarat Anca Țurcașiu pentru Antena Stars.

Atac uriaș al Rusiei asupra Ucrainei: Kievul și alte orașe sunt în flăcări | VIDEO
Recomandări
Atac uriaș al Rusiei asupra Ucrainei: Kievul și alte orașe sunt în flăcări | VIDEO

Actrița nu consumă apă de la robinet și nici apă din comerț, astfel că ea a ales să bea un anumit tip de apă. „Nu mai consum apă din comerț. Beau o apă specială care se diferențiază de toate celelalte. Este apa kangen, o apă ionizată alcalină, care filtrează clorul și multe alte impurități. O beau, mă spăl cu ea, îmi spăl și fructele, și legumele, și gătesc cu ea.

Atunci când mă spăl cu ea îmi lasă pielea catifelată, nu e nevoie să mai folosesc crema. La fel în cazul legumelor și fructelor, se elimină toate pesticidele și erbicidele. Costă, dar e apă vie, iar sănătatea e mai importantă”, a declarat vedeta.

   

Istorii electorale
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Ce idee i-a mai venit Alexandrei, după ce a croşetat coiful dacic de la Coţofeneşti. Afacerea merge ca pe roate
Observatornews.ro
Ce idee i-a mai venit Alexandrei, după ce a croşetat coiful dacic de la Coţofeneşti. Afacerea merge ca pe roate
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI