„Tot dormitorul are trei straturi de vopsea. În locul în care s-au descoperit urme sunt cinci straturi de vopsea, ceea ce înseamnă că după producerea decesului şi stropirea peretului s-a mai aplicat un strat de glet şi un strat de vopsea. Sub parchet s-a găsit o cantitate, o urmă care ne-a dus la concluzia că a fost o cantitate apreciabilă de sânge, datorită mărimii pe care s-a întins. Aceste două lucruri ne-au determinat să credem că locul producerii crimei este în dormitor între pat şi perete”, a dezvăluit comisarul şef Vasile Viorel pentru stirileprotv.ro.

Cum a fost omorâtă Elodia

Aceleaşi urmele de sânge au fost indiciile care i-au convins pe acuzatori că poliţistul ar fi secţionat în baie trupul neînsufleţit al avocatei pe care l-a ascuns apoi. Investigatorii bănuiesc că arma crimei ar fi fost pistolul fostului poliţist.

„Este cert că a fost un obiect care a produs tegumentului o leziune astfel încât corpul uman a putut să sângereze. Acum care obiect a fost nu putem aprecia cu certitudine. Poate fi cuţit, poate fi tocul pistolului, pistolul folosit ca obiect vulnerant, nu ca armă de foc”, a mai spus şeful anchetatorilor.

Elodia Marilena Ghinescu (38 de ani) din Braşov a dispărut de acasă la sfârşitul lunii august 2007. Soţul acesteia, poliţistul Cristian Cioacă, de la Poliţia din Argeş, a anunţat Poliţia despre dispariţia femeii abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei acesteia, timp în care bărbatul a apelat la cunoştinţe pentru a intra în corespondenţa electronică a avocatei.
Citeşte şi: TEORIE ŞOCANTĂ susţinută de anchetatori: Cioacă are profilul unui PSIHOPAT

 
 

Urmărește-ne pe Google News