Cântăreața Anda Adam, fostul ei iubit, prezentatorul de televiziune Victor Slav și partenera lui de viață, Bianca Drăgușanu, se vor întâlni mult mai des decât probabil se gândeau până acum.

Motivul este faptul că Anda Adam a intrat în familia Kanal D, acolo unde fostul ei iubit și Bianca Drăgușanu sunt moderatori.

Anda Adam este cea de-a zecea vedetă care va intră în competiția Exatlon, reality-ul ce va fi difuzat din 7 ianuarie, de la oră 20:00, la Kanal D.

„Ambiția și perseverența sunt aliații mei atunci când îmi doresc să obțin un rezultat”, a declarat Anda Adam, care mărturisea într-un interviu ce i se întâmplă după o partidă de amor.

Vedeta se simte pregătită  fizic și psihic pentru marea încercare, dar recunoaște că are și un punct sensibil în ceea ce privește acest concurs.

 „Dorul de familie, de copilul meu va fi partea cea mai dificil de suportat. Sper să rezist și să am un psihic puternic. Gândul la ei mă face însă și mai puternică în concurs, și mai ambițioasă. Referitor la forța fizică, am masă musculară și sunt foarte rezistentă”, a adăugat aceasta.

Odată cu participarea la show, Anda Adam va fi nevoită să participela diverse evenimente, emisiuni și petreceri organizate de postul de televiziune Kanal D, acolo unde, inevitabil, se va întâlni cu Bianca Drăgușanu și Victor Slav, cel a cărui primă mare dragoste a fost o tânără pe nume Andreea.


Citește și: ANALIZĂ | Cum va arăta lumea în 2018: se scumpesc carburanții, ROBOR ajunge la 4%, iar atacurile cibernetice se agravează


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News