Este vorba de cei trei dansatori ai săi, care călătoresc cu artista în aceeași mașină, se cazează în aceleași hoteluri și mănâncă la aceleași restaurante.
Anda Adam ajunge astfel să petreacă mai mult timp cu ei, decât o face cu iubitul său, Victor Slav, având în vedere că anul acesta agenda ei de concerte a fost mai plină ca niciodată, și, prin urmare, a fost mai tot timpul plecată.
În acest weekend, Anda va parcurge mai bine de 1000 de kilometri cu mașina, având de onorat trei concerte.
Mai întâi, va pleca spre Mamaia, unde, în clubul Taniei Budi, va susține un concert pentru publicul petrecăreț de pe litoral.
Dis-de-dimineață, artista va pleca din Mamaia, spre Bacău, acolo unde va concerta pe scena mega-evenimentului Romanian Top Hits.
În cadrul show-ului său, Anda va interpreta live și noua ei piesă, “Say Goodbye”, al cărei videoclip a fost lansat săptămâna trecută.
Artista este, de altfel, și nominalizată la două categorii, “Girls Top Hit”, cu piesa “pAnda mAdam”, și “Featuring Top Hit”, cu piesa ”Can You Feel Love”, cea care a devenit hit în peste 15 țări, din Brazilia până în Emiratele Arabe Unite.
De la Bacău, Anda va pleca spre București, pentru un nou concert, parcurgând în total, în doar trei zile, peste 1000 de kilometri.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News