A fost momentul care a declanşat o adevărată isterie printre cei prezenţi la spectacol. Artista s-a trezit înconjurată de zeci de fani care au sărit gardurile de protecţie în dorinţa de a o atinge şi de a face o fotografie împreună.
Pentru a ajunge înapoi pe scenă, Anda Adam a trebuit să fie ajutată de forţele de ordine care au creat un culoar printre admiratori.
Artista şi-a continuat concertul cântând hiturile sale lângă o avalanşă de artificii ce ţâşneau din scenă şi a defilat cu tricolorul României, moment cu atât mai special cu cât se află în locul unde s-a înfăptuit Marea Unire din 1918.
„Sunt mândră că trăiesc în România şi nu o spun doar de 1 decembrie. De fiecare dată când am cântat peste hotare am ţinut să laud cât de mult am putut ţară me. Am decis să rămân aici şi să îmi clădesc o carieră în România, deşi părinţii mei mi-au oferit tot ce aveam nevoie pentru a mă mută la ei în America sau în Australia”, a declarat Anda Adam.