Nu prea avem noi domnişoare în showbiz, dar Roxana Vancea, de meserie fostă asistentă şi iubită îngăduitoare în scenetele de Facebook ale umoristului Mihai Bendeac, şi Xonia, cântăreaţă “australianizată”, revenită să caute faima pe plaiurile natale, au redobândit acest statut pentru o noapte. Responsabilă: Anda Adam. Personaj principal în filmul nunţii la care lucrează deja de câteva săptămâni, Anda a creat un scenariu stufos, demn de comediile romantice produse la Hollywood. Iar în distribuţie este mare aglomeraţie… Celor peste 400 de invitaţi, câţi au încăput pe listele mirilor şi naşilor, li se adaugă patru domnişoare de onoare, patru cavaleri, tot de onoare, un tată care va călători din Australia şi o mamă ce va trece Oceanul pentru a fi alături de fiica ei în cea mai fericită zi. Şi cum dorinţa Andei este să îmbrace o rochie lejeră, cu trenă, care să nu o deranjeze la dans şi să nu-i strice cheful de distracţie, misiunea primelor două domnişoare “unse” este clară.

Tatăl o va conduce la altar

“Va fi chiar ca în filme. Tatăl Andei, care va veni în ţară pentru eveniment, o va conduce la altar, într-o biserică decorată cu flori. Domnişoarele de onoare îi vor ţine trena, iar la capătul aleei, o va aştepta mirele, cu cavalerii de onoare alături. Scena clasică în timpul căreia mamele însurăţeilor izbucnesc în lacrimi”, ne-a dezvăluit un apropiat al Andei Adam.

Urmărește-ne pe Google News