În decembrie 2022, Anda Adam s-a căsătorit civil cu Yosif Eudor Mohaci. Cântăreața a fost cea care a dat marea veste pe Instagram, înainte de Crăciun. „Voiam să vă urăm sărbători fericite și să vă dăm și vestea că noi astăzi ne-am căsătorit. (…)
Vă mulțumesc pentru toate urările. Vă mulțumim amândoi pentru toate mesajele frumoase de felicitare și de casă de piatră. Să dea Domnul să fie de beton, nu de piatră. Și vă urmăm încă o dată și vouă sărbători fericite. Pentru noi ăsta e cel mai frumos cadou de Crăciun! Vă mulțumim că ne sunteți alături!”, a declarat la vremea respectivă artista, care nu a îmbrăcat la cununia civilă o rochie albă, ci un costum negru.
Cum va arăta nunta Andei Adam cu Joseph
Acum, Anda Adam anunță cununia religioasă și petrecerea de nuntă cu Joseph. Pe 29 iunie cei doi se căsătoresc în România, nu în Franța așa cum se gândeau inițial. Spune că vor avea 500 de invitați atât din țară, dar și din străinătate.
„Pe 29 iunie vrem să facem nunta. Și cununia religioasă, și petrecerea. Vreo 500 de persoane. Jumătate vin din străinătate din partea soțului: Paris, Elveția…
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10Noi de aia am fost așa indeciși, pentru că nu știam dacă să o facem aici sau să o facem în străinătate, pentru că el este născut la Paris, este francez și atunci toți invitații lui, 80%, vor veni de acolo. Restul sunt ai mei, de aici. Avem o echipă întreagă (n.r. – pentru organizarea nunții), pentru că ar fi foarte complicat”, a declarat Anda Adam în emisiunea „Xtra Night Show”, conform Spynews.
Totodată, Anda Adam a dezvăluit că va avea două perechi de nași. Prima e formată din cântărețul de manele Tzangă Uraganu, Andrei Velcu pe numele său din buletin, și partenera lui Alina, iar a doua pereche e din străinătate.
„O să mai fie o pereche de nași. Nu sunt din România, dar sunt cunoscuți și ei (…) Putem spune un mic (n.r. – că sunt artiști internaționali). Nu încă (n.r. – nu și-a ales rochia de mireasă), ne-am decis la locație, de abia am bătut data în cuie”, a mai spus artista.
Cum s-au cunoscut Anda și Joseph
Într-o emisiune mai veche de la Pro TV, artista a dezvăluit despre începuturile poveștii ei de iubire cu Joseph. „Cu logodnicul meu m-am cunoscut la munte, am crezut că voia o poză, a venit să se bage în seamă, nu știa cine sunt.
El era tot cu fetița, uite, fetița mea e aici, o duc la fetița ta? Mi-a devenit întipărit în minte chipul lui, imediat ce a plecat de lângă mine am zis, wow, ai văzut ce ochi avea tipul ăsta? Întâmplarea a făcut ca el să fie la recepție a doua zi când eu am coborât, l-a recunoscut fetița mea. (…)
Mi-a lăsat numărul la recepție, el e francez și e romantic. Nu l-am sunat niciodată, au trecut patru luni și el m-a căutat pe Instagram. Până la urmă am văzut mesajul, din atâtea. Era și ziua lui de naștere”, a declarat Anda Adam.