O bună perioadă s-a zvonit că Anda Adam și Sorin Niculescu s-au despărțit, însă abia recent a venit și confirmarea, chiar în ziua în care noul iubit al cântăreței a postat în mediul online imagini cu el și artista.

Bărbatul, un influent om de afaceri din Cluj, revine acum cu noi ipostaze alături de Anda Adam. Chiar pe profilul lui de Instagram, acesta a postat o imagine de la piscină. Amândoi apar în ipostaze pasionale, Anda Adam își sărută cu foc iubitul, la fel și el pe ea.

Artista în vârstă de 41 de ani poartă un costum de baie negru, iar privirea și-a ascuns-o în spatele unei perechi de ochelari de soare.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Sorin Niculescu a anunțat separarea de Anda Adam

„Orice om e liber să facă ce vrea cu viața lui. Eu unul nu o să îmi spăl rufele în public, nu am făcut-o și nu am să o fac niciodată. Nu am fost atras de atenția publicului. Nu am apărut nici când au fost subiecte frumoase sau importante în viața noastră, mai ales acum să vorbesc despre mama copilului meu. Ce contează ce probleme avem noi? Eu nu întreb pe nimeni despre familia lui!”, a declarat Sorin Niculescu la Antena Stars, conform spynews.ro.

Sorin Niculescu a mai adăugat că Anda Adam e liberă să facă ce vrea și ce crede că este mai bine pentru viața ei. „Are tot dreptul și merită orice își dorește. Cred că acum este și puțin dezorientată și, oricum, trecem cu toții printr-o perioadă dificilă, dar pentru mine este un om deosebit, care m-a ajutat în viață și cândva, mi-a demonstrat că m-a iubit. Și mai presus de orice, este mama lui Eveline”, a mai dezvăluit acesta pe 30 iunie.

Sorin Niculescu și Anda Adam au împreună o fetiță, pe Eveline.

 
 

Urmărește-ne pe Google News