”Abia astept sa revin la antrenamentele mele zilnice dupa ce o voi aduce pe lume pe fetita mea dragalasa! Back to business soon!” și ”Abia astept sa-mi recapat abdomenul plat. Miss the gym (n.r. – Mi-e dor de sală), dar super fericita sa devin mamica!!!”, sunt mesajele scrise Anda Adam, pe o rețea de socializare, la distanță de câteva zile, ea dovedind faptul că tânjește din tot sufletul la silueta ei de dinainte de sarcină și chiar că suferă să aibă din nou un mijloc tras prin inel. Ea a publicat și o fotografie în care apare cu abdomenul plin de pătrățele, așa cum adoră să arate.
În cele şase luni de sarcină, Anda a luat în greutate doar cinci kilograme şi recunoșea, acum ceva vreme, că a schimbat mult dieta. Nu consumă grăsimi şi nu simte nevoia să mănânce dulciuri, ci preferă lapte, iaurt şi mere. „Toată lumea s-a rugat de mine să mănânc, dar eu nu am avut mai mult apetit. Nici acum nu se vede că aş fi însărcinată, se pare că muşchii îmi susţin foarte bine sarcina. Cred că ţine şi de firea fiecăruia, în perioada asta am mâncat mai puţin decât înainte. Iar de câteva ori am gustat din ceva şi m-am săturat. Cert e că mănânc mai puţin decât înainte. Bine, eu tot timpul am fost mai strictă cu mâncarea, pot să spun că aveam cât de cât o dietă. De multe ori uit să mănânc. Noroc că mă sună soţul şi mă întreabă dacă am mâncat”, spunea Anda Adam.