Prezentă la evenimentul Roberto Cavalli, unde a a atras toate privirile cu ţinuta extrem de decoltată, Anda Adam a profitat de ocazie pentru a tranşa lucrurile în ceea ce-l priveşte pe fostul ei iubit şi pe Bianca Drăguşanu.
„Se pare că sunt om care aduce rating, dar am constatat cu dezamăgire că 90% din ce s-a scris despre mine în ultimele şase luni, de când m-am despărţit de Victor, nu este adevărat. Nu există nici o rivalitate între mine şi Bianca Drăguşanu.
Refuz cu desăvârşire să mai dau vreo declaraţie din acest moment. Lumea nu vrae să afle adevărul, de aceea nu mă mai străduiesc. Eu nici nu mai citesc presa şi i-am rugat pe cei apropiati să nu îmi mai spună ce apare despre mine”, a mărturisit  Anda Adam la „Poveştiri Adevărate”.
După o relaţie de şase ani, Anda Adam şi Victor Slav au decsi să se despartă. În timp ce el a format la puţin timp un cuplu cu Bianca Drăguşanu, cântăreaţa s-a tot aflat în atenţia presei prin întâlnirile sau flirturile cu diverşi bărbaţi mai tineri, majoritatea fotbalişti.

 
 

Urmărește-ne pe Google News