Abia revenită din vacanță, Anda Adam s-a mobilizat rapid și a început repetițiile intens alături de renumita trupă pop-rock, pregătind două piese cutotul speciale.
„Sunt onorată de propunerea celor de la Direcția 5 de a cânta împreună pe aceeași scenă. Îi consider adevărați profesioniști care pun tot timpul preț pe calitate. Sunt extrem de pretențioși.  Mă onorează și mai mult propunerea lor, dat fiind faptul că alături de mine vor mai urca pe scenă artiste precum Paula Seling, Monica Anghel și Giulia Anghelescu”, declară Anda Adam.
Se pare că cei de la Direcția 5 au ales-o pe Anda Adam după ce i-au remarcat calitățile vocale din înregistrările live pe care Anda le-a realizat la finalul anului trecut.
Artista a intrat în studio și a interpretat live, acustic, hituri internaționale semnate Robbie Williams, Snap, Alicia Keys, Melanie Fiona. Rezultatul final i-a impresionat pe fanii artistei care au oferit mii de like-uri pe contul ei de Facebook.
Concertul trupei Directia 5 va avea loc marți, 14 februarie, de la orele 19.30, la Sala Palatului, fiind un eveniment-emblemă dedicat îndrăgostiților de pretutindeni.
Biletele se găsesc la Sala Palatului, Magazinul Muzica, reţelele magazinelor Diverta, Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Cărtureşti, librăria Mihai Eminescu şi online pe bilete.ro, myticket.ro, eventim.ro. Preţurile variază în funcţie de locurile alese. Astfel, biletele VIP costă 150 de lei şi 100 de lei, dar spectatorii pot cumpăra şi bilete la preţuri de 70 de lei, respectiv 50 de lei.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News