Libertatea: Andi, cum arată o zi de muncă la tine?
Andi Moisescu: Duc o viață de om normal. În fiecare zi alarma
sună la 6:30, duc copiii la școală și practic de la 8:30 sunt gata să mă apuc
de treabă. Trei zile pe săptămână o fac cu o oră de sală, în celelalte sunt
primul care atacă biroul. În cel mai bun caz reușesc să termin treaba la 19:30,
dar asta se întâmplă foarte rar. În general, 20:30 e ora cea mai apropiată de
adevăr. Ceea ce e de înțeles în condițiile în care de 15 ani îmi montez singur
toate video-urile și mai nou m-am apucat și de YouTube.
Când ajungi acasă, presupun că
băieții te iau de bun. Te așteaptă la joacă sau faceți împreună teme?
Ei mă așteaptă la joacă și pentru că nu vreau
să-i dezamăgesc, am convenit că matematica înseamnă joacă. Poate o să te
surprindă, dar chiar au fost de acord și după primele zile în care li s-a părut
că exagerez, acum îmi dau dreptate.
Cum arată weekend-urile în familie? Negociezi cu băieții atunci când îți solicită ceva sau le faci toate poftele?
Weekend-urile în familie sunt micile mele
vacanțe, care mă țin viu și vesel. Cât privește poftele lor, încerc să-i ajut
să înțeleagă că viața are și limite și măsură și de departe cea mai bună
versiune a ei ține de echilibru.
Când ajungi la școală, ce primire îți fac colegii fiilor tăi? Având în vedere popularitatea de care te bucuri, mă gândesc că nu scapi fără să faci poze sau să dai autografe…
Eu cred că autografele sunt deja oldschool.
Copiii zilei de azi vor poze. Cel puțin asta-i senzația mea. Mare minune dacă
n-o să treacă la video, în curând.
Intrarea în televiziune a venit la
pachet și cu statutul de vedetă. Reușești să treci neobservat în vacanțe?
Nu mai pot trece de mult neobservat. Dar pentru
mine cel mai important e că oamenii îmi zâmbesc. E ca și când mi-ar face un
compliment. Fără să mai fie nevoie să-mi și spună ceva.
Copiii sunt tentați de mirajul televiziunii?
Te-au vizitat pe platourile de filmare de la “Românii au talent”?
Sigur că au ajuns pe platourile de filmare,
inclusiv la “Românii au
talent”. Ca să fiu sincer, sunt mai degrabă tentați de mirajul YouTube-ului.
Cel mare își montează deja singur video-urile în DaVinci Resolve. Un soft chiar
foarte evoluat, aș zice. Și ca s-o lămurim și pe asta, a învățat singur. Eu
folosesc Avid Media Composer și Adobe Premiere Pro.
Ai studiat matematica, ești pasionat
de muzică, dar faci bani din televiziune. Te consideri un om bogat?
Dacă mă gândesc la familia mea, mă consider un
om bogat, da. Sunt bogat și prin prisma abilităților pe care le-am dobândit în
timp și a meseriei pe care am învățat-o în ultimii 30 de ani. În ceea ce
privește banii, am mai spus-o. Pentru mine, banii reprezintă doar un mijloc. Un
mijloc de a atinge niște scopuri. Iar scopurile n-au legătură cu lucrurile, ci
cu experiențele pe care le trăiesc. Și asta e valabil inclusiv în ceea ce
privește hobby-urile mele.