Cum explică moderatorul emisiunii “Apropo TV” votul său?
“Poate ar fi bine să vă povestesc cum decurge jurizarea la Romanii au talent. Nici eu, nici Andra, nici Mihai nu știm absolut nimic despre concurenți. Atunci când îi vedem pe scenă, îi vedem și îi auzim pentru prima oară. Nu cunoaștem niciun detaliu legat de viața lor. Uneori mai aflăm câte ceva, întrebându-i. Alteori nu. Drept urmare, judecăm concurenții doar în funcție de ceea ce vedem și știm despre ei până la finalul prestației. Nu-mi mai amintesc exact ce ne-a spus Cristian Gomboșanu în timpul filmării (preselecția a avut loc în august anul trecut și n-am vazut nici emisiunea de săptămâna asta), dar știu sigur că în momentul votării mi-a lipsit informatia esențiala. Cristian are căderi de memorie din cauza problemelor prin care trece în viața de zi cu zi”, scrie Andi Moisescu pe blogul său, precizând că a avut de învățat în urma acestei întâmplări.
„Cristian Gomboșanu este un talent”
“După 20 de ani de media, am mai primit o lecție. E vina mea că nu m-am străduit suficient să descopăr contextul în timp util. Cum tot vina mea e c-am judecat pripit, în afara lui. Sigur, Cristian a trecut în etapa următoare, dar regretul meu în ceea ce privește răspunsul eronat pe care i l-am dat, rămâne. Evident, Cristian Gomboșanu este un talent. Un talent care nu mai avea nevoie de niciun stimulent din partea mea, pentru că el chiar nu putea renunța la textul scris. Din nefericire, exact asta n-am știu. Acum, nu mai pot să spun decât că-mi pare rău si că regret votul profund eronat”, adaugat acesta.