– De la profesorul îndrăgit de toți, la proprietarul unei agenții de videochat… Cum e și viața asta. Cum e personajul tău în noul serial?
– Este clar un tip uns cu toate alifiile, care știe să profite de orice moment sau de orice întâmplare, știe să se descurce în situații de criză. De asemenea, cred că ar trece un anumit prag al moralității dacă ar fi nevoie, pentru business-ul lui. Dacă o să-l treacă sau nu până la urmă, nu știu.
– Unde ți-ai făcut documentarea pentru a intra în pielea unui patron de studio de videochat?
– Pentru că proiectul s-a născut dintr-o joacă, nu știu dacă pot spune că am făcut documentare. Îi întrebam pe Vlad Zamfirescu (regizorul serialului) sau pe Alex Popa (scenaristul) cum este povestea cu videochatul, pentru că nu știam cum funcționează industria asta. Documentarea a fost mai degrabă discuția pe care am avut-o cu ei. De aici am tras niște concluzii. Am lucrat puțin diferit la acest proiect – am lucrat mai degrabă la scopul fiecărei secvențe. Cheia personajului cred că este faptul că are o anumită relaxare.
– Deși interpretezi personaje dezinvolte, extrem de sociabile, deschise, în viața de zi cu zi pari un tip timid. Am dreptate, ești timid de felul tău, sau este doar o părere personală?
– Sunt timid, m-ai citit, dar mă tratez. (râde)
– Lumea te asociază mai mult cu rolurile din filme, chiar și cu reclame TV și destul de puțin cu teatrul. De ce crezi?
– Pentru că filmul și televiziunea sunt mai populare. Dar cred că sunt mulți oameni care mă asociază și cu teatrul.
– Ce înseamnă teatrul pentru tine?
– Înseamnă enorm, este altceva, e legat de momentul prezent. Este o întâlnire profundă cu tine însuți, mai profundă decât la film. La teatru nu poți să minți, nu poți fi “făcut” din montaj, acolo trebuie să fii prezent, să te aduni cu totul. Eu, cel puțin, am avut niște experiențe aproape mistice cu teatrul. Vânez aceste momente, mă las dus de ele.
– Spuneai că te-ai apucat de scris în perioada de izolare. Ți-ar plăcea să îmbrățișezi și meseria de scenarist sau încă nu te simți pregătit să te lansezi?
– Mult spus scenarist, dar de scris am scris, după cum spuneam mai devreme. Am niște idei pe care mi-ar plăcea să le pun la treabă. Mi-ar plăcea, de exemplu, să regizez. Verișoara mea, Oana Răsuceanu, este scenaristă și cu ea aș vrea să fac un proiect. Dezvoltăm împreună ceva.
– Apropo de reprofilat. Tu te numeri printre actorii freelanceri sau ești angajatul unui teatru de stat? Cum a fost pentru tine, ca actor, perioada asta?
– Sunt angajat al Teatrului Odeon și Toma Caragiu. Perioada asta a fost un stop, ne-am oprit, am fost ca și cum am venit la gară și am rămas acolo, așteptând ca trenul nostru să plece spre destinație.
– Care este cea mai mare frică a ta? Lăsând la o parte lucruri legate de familie și de starea de sănătate a ta și a celor dragi?
– Să mă mint pe mine însumi. Nu știu dacă e frică, însă sunt atent să nu se întâmple.
– La un moment dat, un deținător al premiului Oscar declara că un actor nu ar trebui să dea interviuri și spunea: “Dacă ajungi să știi ce culoare au șosetele pe care le poartă, te vei gândi întruna la asta când îl vei vedea în următorul film, ceea ce nu ajută pe nimeni”. Pe aceeași idee mergi și tu de ești atât de discret în ceea ce privește viața de dincolo de scenă?
– Da, într-o oarecare măsură sunt de acord. Din ceea ce a zis omul respectiv, eu extrag faptul că un actor trebuie să-și păstreze misterul. Când spune totul despre el, el însuși se golește de niște lucruri.
– În adolescență ai lucrat ca tâmplar, meserie care acum îți este de ajutor sau nu mai vrei să auzi de cuie, lemne etc.? Ai bricolat ceva cât ai fost în autoizolare?
– Da, absolut, mai ales că stau la curte și mereu apare câte ceva de făcut. De exemplu, în perioada asta am plantat roșii, castraveți, dovlecei, salată, morcovi. Am plantat diverse legume pe un peticuț de grădină.
– Faptul că ai avut mai mult timp să stai cu copiii a însemnat că ai lăsat-o și pe soția ta să respire, să aibă momentele ei de yoga, SPA, făcut manichiură?
– Chiar dacă ne dorim să stăm câteodată liniștiți, până la urmă sfârșim tot împreună, toți patru, cei mici sunt lipiți de noi.
– Știi că acum chiar este un noroc să mai ai bunici la țară, să mai mergi desculț pe câmp, să păzești vacile. Tu te-ai numărat printre norocoși. Cum faci ca și copiii tăi să aibă o copilărie departe de gadgeturi?
– Stăm la curte, iar acolo sunt mulți cu copii de aceeași vârstă, se joacă, se plimbă cu bicicleta. În general, copiii mei se joacă afară, în aer liber. În mod normal, copiii noștri nu prea au acces la telefoane sau alte gadgeturi, dar recunosc că în această perioadă au fost momente în care le-am pus desene sau diverse jocuri mai mult decât în mod normal, cred că asta s-a întâmplat în multe familii.
– Se apropie ziua ta de naștere… cum petreci?
– Niciodată nu am făcut petrecere de ziua mea. De obicei, doi-trei prieteni apropiați și familia se strâng la mine și stăm la povești.