În vârstă de 37 de ani, Andra este una dintre cele mai apreciate și iubite cântărețe din România. Susține concerte pe cele mai cunoscute scene din România, cântă chiar și în deschiderea meciurilor de fotbal. Grație talentului ei, are milioane de fani în toată lumea.
La fiecare apariție, cântăreața impresionează cu energia ei, cu zâmbetul și cu starea de bine pe care o transmite. Acum, Andra începe o transformare, căci a apelat la nutriționist ca să slăbească însă nu din motive estetice, ea pune sănătatea pe primul loc.
Andra a ajuns la nutriționist
„Eu v-am zis o chestie, că trebuie să fii mulțumit de tine și să fii așa cum te-a lăsat Dumnezeu. Sunt foarte bucuroasă de ceea ce eman, de fericirea pe care o am în suflet, dar ce ține de sănătate… aici nu trebuie să te complaci, să zici «lasă că-i bine». Nu!, tot ce ține de sănătate trebuie făcut, pentru a ști că ești bine, pentru copii, pentru familie”, a spus Andra de curând, în mediul online.
Conform protv.ro, ea a vizitat un centru care promovează o metodă de slăbire. Potrivit site-ului oficial, această metodă a fost testată pe parcursul a 20 de ani de activitate în domeniul nutriției. Nu este vorba doar de o simplă dietă de slăbire, ci la adaptarea unui plan alimentar echilibrat în funcție de necesitățile fiecărei persoane și stilului său de viață.
„Am apelat la X (n.r. – denumirea centrului) ca să mai dau câteva kilograme jos pentru sănătate. Repet, nu pentru că nu-mi place cum arăt, pentru că sunt extrem de încântată de tot ce sunt, dar atunci când corpul îți dă semne că trebuie să faci ceva… atunci dacă nu reușești singur, trebuie să apelezi la specialiști. Vă pup. O să vă spun mai multe”, a spus ea.
Și a continuat: „Dacă vă este mai greu să țineți singuri o dietă sau să aveți un stil de viață mai sănătos, este mereu mai ușor să apelezi la un nutriționist”.
Andra spune că are 10 kilograme în plus
De curând, la „Românii au talent”, Andra Măruță a dezvăluit, de la masa juraților, că până de curând kilogramele în plus reprezentau pentru ea un subiect care îi dădea mari bătăi de cap și care îi aducea multă tristețe.
„Este foarte interesant ce se întâmplă aici, pentru că azi dimineață când ieșeam din cabină vorbeam cu colegii mei și discutam despre cum te simți, câți ani avem, câte kilograme. Am cu 10 kilograme mai mult decât ar fi trebuit la înălțimea mea să am.
În primă fază am fost complexată de acest lucru, ba mai mult că, dacă purtam o pereche de pantaloni, vă arăt, am o burtică care pare că sunt gravidă. Aici mi se pun toate kilogramele, dar mă simt așa de sexy și de frumoasă! Nimeni nu-i ca mine, ia uite! Sunt susținută de colegii mei”, a declarat Andra.
„Eu n-am putut să slăbesc până acum, pentru că nu m-am acceptat”
De asemenea, Andra a recunoscut că la început i-a fost greu să se accepte așa cum e, însă în cele din urmă a trecut peste această etapă. „Cred că totul pleacă de aici (n.r. – își pune mâna pe inimă). În momentul în care începi să te accepți așa cum ești și să nu te mai uiți după repere – că aia e slabă, că aia e slabă, nu… Trebuie să nu ne mai judecăm, să nu ne mai uităm în stânga și în dreapta și să ne iubim așa cum suntem.
Cu 10 kilograme mai mult, mai puțin, că transpirăm, că avem mai puțin păr, că mai mult, că-i creț, că-i întins. Nu cred că trebuie să fim într-un fel, așa că simțiți-vă bine cu voi, vă rog din toată inima. Și femeile care se uită la noi… în primă fază să știți că și mie mi-a fost greu să-mi accept burtica. Vai, dacă zicea cineva… E tot a mea!
Probabil, într-o lună-două, poate n-o s-o mai am. Eu n-am putut să slăbesc până acum, pentru că nu m-am acceptat. Le ascundeam, îmi puneam 3 chiloți pe mine ca să ascund, să strâng burta și încercam să mă ascund. Uite, azi, am o pereche de chiloți pe mine”, a mai spus Andra la Pro TV.
NicolaeS • 10.03.2024, 13:06
Cred ca e cea mai talentata, naturala, dezinhibata si cu bun simt artista de la noi. Bravo ei pentru tot ce fae !
DanielNuPreaFericitul • 08.03.2024, 18:17
Deh, adevarul e ca lui Jean ii plac alea mai subtirele....