Două dintre vedetele prezente miercuri pe Arena Națională pentru a o sărbători pe Simona Halep după victoria de la Wimbledon sunt, întâmplător, și două dintre cel mai bine plătite vedete PRO TV. În afara trustului din care fac parte, pretind mii de euro per apariție. Andra a făcut însă o excepție, alaltăieri.
Colegii jurați la “Românii au talent” Andi Moisescu și Andra au deschis evenimentul de miercuri dedicat Simonei Halep pe Arena Națională din București, primul, ca prezentator, iar Andra, invitată să intoneze imnul României.
Lăudabil, interpreta, al cărei onorariu se învârte în jurul
sumei de 6.000 de euro, a acceptat să cânte gratis pentru campioana de la
Wimbledon! A fost prima opțiune a organizatorilor și pentru că era deja implicată
și-n alte proiecte, a avut numai câteva ore la dispoziție să repete imnul.
Dornică să facă totul impecabil, Andra s-a interesat și cum urma
să se îmbrace Simona la ceremonia de prezentare a trofeului obținut la
Wibledon, pentru a se asorta cu ea. Așa se explică de ce a ales o ținută albă,
întocmai ca marea noastră tenismenă.
După eveniment, Andra i-a prezentat Simonei pe cei doi copii ai
săi, Eva și David, care sunt mari fani ai campioanei și care au fost extrem de
emoționați să-și cunoască idolul.