„€œMă obişnuiesem foarte tare cu negrul, însă, pentru că în mai puțin de o lună vom lansa noua piesă, am decis că este momentul să fac o schimbare de look. Am discutat cu stilistul care se ocupă de imaginea mea, precum și cu managerul meu, Florin Nedelcu și, împreună, am hotărât să renunț la negru, în favoarea ciocolatiului. Noul meu look mă îndulceşte și mă face să par o adevărată ciocolățică. Sunt foarte mulțumită de rezultat”, ne-a declarat Andra.
„Întreaga operațiune a durat aproximativ zece ore, timp în care nu am stat nici o secundă. Andra are un păr des și foarte lung și ne-a luat foarte mult să-l decoloram, fără să-l sensibilizăm. Ea are un păr foarte frumos și sănătos și ar fi fost păcat să ajungem să tăiem din el. Rezultatul obținut este unul foarte bun, iar schimbarea este una pe măsura așteptărilor”, ne-a declarant hairstilistul cântăreței, Mihnea Marinaș.

„După schimbarea culorii părului am realizat și o ședința foto inedită, care a durat 16 ore, timp în care am schimbat mai multe ținute, machiaje și coafuri. Sunt nerăbdătoare să vedeți fotografiile, să lansez și noua mea piesă, care sper să aibă cel puțin același succes pe care l-a avut și «€Maria, Maria»”, a conchis cântăreața.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News