Suma, una impresionant de mare pentru un artist român, va ajunge mâine în contul fundației principalului spital românesc din lupta împotriva virusului COVID-19. Donația vine în contextual în care medicii se plâng de lipsurile cu care se confruntă la locul de muncă în ciuda celor susținute de autorități.

”Siguranța este pe primul lor. Trebuie să fim precauți. Mi se face inima cât un purice de fiecare data când aflu că s-a umflat numărul pacienților. Clar, nu suntem pe deplin pregătiți și mi-e teamă că va fi un efort colosal să putem face față unui număr mare de îmbolnăviri. Vreau să-i felicit pe doctori, pe asistente, întreg personalul spitalelor. Fac eforturi să izoleze și să trateze acest virus înspăimântător. Am văzut câteva postări ale unor cadre medicale aflate în prima linie de luptă, m-au emoționat. Sper să treacă acestă perioadă în care trebuie să stăm acasă. Dar așa e mai sănătos. Prin acest act personal încerc să ajut spitalele românești și sper ca mulți să arate că le pasă. Inevitabil va fi bine este mesajul meu pentru toți cei bolnavi”, ne-a transmis artista, care donează într-o perioadă în care activitatea sa este afectată din cauza epidemiei.

Soția lui Cătălin Măruță, Andra (33 ani)  și-a reprogramat cele mai importante evenimente din acestă primăvară, concertele ”Pasion” (ce urmau să aibă loc pe 4 și 5 aprilie, la Sala Palatului) pentru începutul toamnei a.c.

Zilele trecute și Gigi Becali a făcut importante donații Spitalului ”Matei Balș”, de circa 100.000 euro, după ce medicii au apelat la bunăvoința afaceristului filantrop.

 
 

Urmărește-ne pe Google News