Andra face șpagatul la Vocea României Junior pentru a convinge un concurent să meargă în echipa ei, iar Moga nu se va lăsa mai prejos și îi va uimi pe toți cu o roată executată perfect. Va fi și lupta antrenorilor, nu doar a concurenților pe scenă, iar cei trei vor avea o discuție aprinsă despre rap, Andra și INNA fiind deranjate de unele afirmații făcute de Marius.
Andra face șpagatul la Vocea României Junior, iar Inna se dă în spectacol
Tot în cea de-a doua ediție Vocea României Junior, vom urmări o reprezentație superbă de musical, o concurentă care îi va hipnotiza pe antrenori, dar vom vedea și o reacție a INNEI, care îi va uimi pe toți. ”Ce tare a fost reacția ei!”, spune Andra, iar Marius o completează: ”Ce înseamnă să nu primești cadouri de Crăciun…”.
”Nu-i nicio strategie la mijloc. Ce-mi place, iau!”, spune Andra. Moga, foarte sigur pe el, declară: ”Strategia mea, marcă proprie, se numește: voci wow și pitici de show!”, iar INNA completează: ”Am o strategie simplă: iau tot!”. Însă alegerea finală le aparține concurenților, iar aceștia sunt surprinzători, au replici spumoase și îi lasă pe cei trei, de foarte multe ori, fără cuvinte.
Impresionați de evoluția unui concurent de pe scenă, Moga și INNA vor lupta cu toate armele pentru el, vor avea replici și reacții savuroase, iar INNA va spune: ”Sunt sigură că Marius, atunci când o să vină mâine și o să-i servesc cafeaua de dimineață, o să uite și totul o să revină la normal. Cu atât mai mult cu cât i-am spus că am fost și sunt fana lui.”.