Familia Măruță este apreciată și iubită de fani, astfel că pentru mulți aceștia sunt un exemplu. Într-un interviu pentru Click!, Andra a vorbit despre cei doi copii ai săi. Talentul în familia lor nu lipsește, iar fiecare face ceea ce îi place. Eva își dorește să devină artistă, iar David cântă foarte bine la chitară.
„Talentul este, pe de o parte, ceva înnăscut, o înclinaţie, dar numai cu muncă şi dedicare poţi transforma această pasiune într-un talent adevărat şi recunoscut. Este, desigur, valabil, şi în familia noastră: Eva se străduieşte să înveţe să cânte şi să danseze şi cred că într-o zi va putea fi numită o artistă talentată, David cântă la chitară din ce în ce mai bine, iar Cătălin este foarte pasionat de radio şi de podcast-ul său şi reuşeşte să doboare recorduri de audienţă cu episoadele «Acasă la Măruţă». Pe lângă asta, găteşte bine şi îmi aduce şi flori des. Ce mi-aş putea dori mai mult?”, a declarat Andra.
David Măruță a împlinit recent 11 ani, iar mama sa are numai cuvinte de laudă la adresa lui. Adolescentul este generos și sare mereu în ajutorul celor din jur. De ziua sa de naștere, David a avut parte de o petrecere alături de familie și de prietenii lui.
„David se transformă, se apropie de vârsta adolescenţei şi mă bucur să văd că este înţelept, că nu exagerează, că este un copil echilibrat. Mă surprinde cu generozitatea lui, cu capacitatea de a-i înţelege pe ceilalţi, de a empatiza. Sunt semne de maturitate pe care nu le vezi des la copiii de vârsta lui. A fost ziua lui, da, şi am putut să sărbătorim, aşa cum ne-a fost dor, cu gaşca de colegi de şcoală şi cu o parte din familie. A fost o mare plăcere să ne distrăm împreună!”, a spus Andra pentru sursa mai sus menționată.
Eva Măruță, în vârstă de 6 ani, este deja un personaj și are deja fani. Fiica lui Cătălin Măruță și a Andrei își dorește să fie cântăreață, dar și dansatoare.
„Eva e foarte atrasă de muzică şi dans şi a înţeles că pentru a deveni bună trebuie să exerseze mult, să înveţe, să persevereze. Chiar este talentată, dar numai de ea depinde dacă va urma acest drum sau va porni pe altul. Copiii îşi schimbă adesea obiectivele. Noi nu punem presiune pe ei să facă un anumit lucru, ci doar vrem să se implice în activităţi, ca să afle cât de mult li se potriveşte”, declară artista.