Încă de mică, Andra a fost o persoană credincioasă. Artista mergea cu părinţii săi la biserică, precum şi cu ceilalţi trei fraţi ai săi. La ani distanţă, soţia lui Cătălin Măruţă nu s-a schimbat deloc din acest punct de vedere. În ciuda programului extrem de încărcat pe care-l are, concerte peste concerte, precum şi diverse filmări, Andra face tot posibilul ca la sfârşit de săptămână să ajungă în lăcaşul sfânt. Nu singură, ci de fiecare dată împreună cu cei doi copii ai săi, David şi micuţa Eva Maria Ioana, care are doar câteva luni. Artista se roagă săptămânal, la Biserica Sf. Fanurie, acolo unde de altfel şi-a botezat şi copiii, pe care-i şi împărtăşeşte. La fel face şi băieţelul său, David, care deja ştie mai multe rugăciuni.

Părintele Cristian face parte din familie

Pentru a putea ajunge, ea încearcă să-şi ia concerte sâmbăta cât mai aproape de capitală, iar atunci când este nevoită să onoreze şi alte job-uri, mult mai departe ca distanţă, Andra pleacă imediat spre casă şi de cele mai multe ori ia avionul, pentru a nu pierde slujba. Părintele Cristian, de la biserica unde merge, care de ani buni este şi duhovnicul său şi al lui Cătălin Măruţă, face deja parte din familie, cum de altfel mărturiseşte artista de fiecare dată când are ocazia. “Întâlnirea cu părintele Cristian înseamnă linişte sufletească”, mai spune Andra.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI